Duminică a avut loc sfinţirea bisericii Spitalului de Psihiatrie Voila, finalizându-se un proiect demarat în urmă cu cinci ani. Lucrările au început în 2007, după ce Consiliul Local Câmpina a dat către administrare Spitalului Voila un teren cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, iar de ctitorirea lăcaşului s-a ocupat omul de afaceri Ioan Simion, preşedintele Confind. “Sfinţirea bisericii de lângă Spitalul Voila...
Peste 100 de directori de unităţi de învăţământ şi 25 de inspectori şcolari din Bucureşti şi din judeţul Prahova s-au aflat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Sinaia, pentru a participa la al doilea atelier de lucru din cadrul proiectului “Calitate în Managementul Unităţii Şcolare”. “De data aceasta am colaborat cu directorii care au participat în partea a doua a cursului nostrum de formare profesională...
După ce în ultima şedintă a Consiliului Local Câmpina a fost aprobat proiectul privind reabilitarea termică a blocurilor de pe Bulevardul Carol I, membrii Consiliului Local se gândesc la un proiect asemănător, în urma căruia să beneficieze şi proprietarii de case. Chiar dacă până nu demult ideea reabilitării blocurilor din Câmpina a fost una controversată, fiind prilej de dispute între reprezentanţii partidelor politice din...
Sinaia va fi, în curând, prima staţiune din România în care nu vor mai exista la vedere cabluri electrice, de telefonie sau pentru internet. Odată cu demararea lucrărilor care vor transforma, practic, centrul staţiunii, toate reţelele de pe stâlpii de beton vor fi mutate în infrastructura străzilor, iar stâlpii vechi vor fi înlocuiţi cu unii ornamentali. Lucrările din cadrul celui mai important proiect care...
O inedită expoziţie de fotografie a fost găzduită de Centrul Cultural “Carmen Silva” din Sinaia. Asociaţia de arhitectură Arhimont, Asociaţia de prietenie Sinaia-Athis-Mons şi Asociaţia de arhitectură StudioBazar organizează, în fiecare an, o săptămână consacrată arhitecturii şi urbanismului. La această ediţie, 20 de tineri din Sinaia, elevi ai şcolilor generale şi ai Colegiului “Mihail Cantacuzino”, au participat în Franţa la un experiment intercultural, inedit....
În urma vizitei pregătitoare Comenius organizată de conducerea Clubului Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic din luna ianuarie a acestui an, la care au participat 13 profesori de învăţământ pre-primar şi primar din şase ţări europene – Finlanda, Belgia, Irlanda, Spania, Ungaria şi Malta–, partenerii au colaborat la întocmirea proiectului cu titlul „Pleased to Meet You!”, care a fost depus în luna februarie. Acesta a...
Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Energii Regenerabile Ploieşti – Prahova împreună cu Consiliul Judeţean Prahova a lansat, săptămâna trecută, proiectul “Dezvoltare regională durabilă“ sau Regions4GreenGrowth. Acesta este un program european complex susţinut de 15 parteneri externi. Proiectul are un buget de peste două milioane de euro, din care o mică parte îi revine şi judeţului Prahova. “Este o continuare de succes More4NRG, care a...
Săptămâna trecută, la Comarnic, au fost demarate lucrările la proiectul de reabilitare şi modernizare a sistemelor de apă şi canalizare din judeţul Prahova. Acestea vor fi realizate de HidroPrahova şi de pe urma lor vor beneficia peste 200.000 locuitori, din oraşele Azuga, Buşteni, Sinaia, Comarnic, Breaza, Câmpina, Băicoi, Plopeni, Vălenii de Munte, Urlaţi şi Mizil, şi din comuna Băneşti. Inaugurarea lucrărilor s-a făcut la...
De la începutul anului, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care se stabilea spaţiul în care va funcţiona viitorul muzeu al municipiului Câmpina – pe B-dul Culturii – şi una prin care s-a constituit comisia de înfiinţare a muzeului. Săptămâna trecută, s-a organizat o masă rotundă, în jurul căruia s-au adunat mai multe personalităţi ale municipiului din domeniul culturii şi nu numai, pentru...
Pasarela care face legătura cu DN 1 este aproape de inaugurare şi câmpinenii, cei care ar trebui să culeagă, în primul rând, roadele acestei investiţii, ne-au spus părerile lor despre noua poartă de intrare în municipiu. Carmen NEGREU Salariată: „După părerea mea, este un proiect foarte reuşit. O să ajute foarte bine la fluidizarea traficului. Noi ieşim foarte des spre Băneşti şi pierdem foarte...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co