La Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a fost lansat proiectul Antreprenoriatul – oportunitate pentru competitivitate, cofinanţat din fondul social european pe axa prioritară 3, privind creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor. Proiectul presupune un parteneriat între camerele de comerţ din Prahova, Giurgiu, Ialomiţa şi Teleorman, cei din urmă fiind beneficiarii direcţi. Proiectul îşi propune să formeze şi să dezvolte abilităţile manageriale prin furnizarea...
Campania electorală nu înseamnă numai discuţii sterile şi critici aduse adversarilor politici, ci şi proiecte pentru oameni. Au dovedit-o social democraţii prahoveni, care au mers la Mizil sâmbăta trecută pentru a pune bazele unui proiect ambiţios menit să scoată orăşelul din sărăcie. Pe baza discuţiilor la nivel înalt purtate de deputatul Adrian Năstase cu reprezentanţi ai Chinei, la Mizil, pe 30 ha de teren,...
Suplimentarea cu 670.000 de euro a creditului contractat de municipalitate de la BCR a făcut obiectul unui proiect de hotărâre a Consiliului Local Câmpina, proiect iniţiat de primarul Horia Tiseanu. Deşi, pe marginea proiectului, au fost mai multe discuţii, legate de gradul de îndatorare a municipiului, de banca cu care se lucrează în acest moment, la final, toată lumea a votat pentru aprobarea suplimentării...
Proiect Comenius în parteneriat multilateral La sfârşitul lunii octombrie, a avut loc, la Termoli, în Italia, prima întâlnire a cadrelor didactice partenere în proiectul Comenius cu tema „European Job and Career”. Şcoala coordonatoare a proiectului este Istituto Istruzione Secondaria Superiore „Enrico de Nicola” din Piove di Sacco, Italia. Al doilea partener italian este Liceo Scientifico „Alfano da Termoli” care, de altfel, a şi găzduit...
Şcoala Principesa Maria din Sinaia a demarat un proiect extrem de important atât pentru elevi, cât şi părinţi. Este vorba despre programul School After School, care reprezintă o mână de ajutor pentru părinţii ocupaţi, care scapă târziu de la serviciu. Concret, învăţătorii organizează eficient timpul elevilor din clasele I-IV după programul de şcoală. Încă din toamna anului trecut, s-a născut această idee la instituţia...
Şcoala Principesa Maria din Sinaia a încheiat o colaborare cu Direcţia Judeţeană a Apelor Române, în urma căreia s-au făcut mai multe analize a apei râului Prahova. În acest proiect s-au implicat şi elevii instituţiei de învăţământ, care au luat mostre de apă, împreună cu profesorul de chimie, şi au vrut să tragă un semnal de alarmă către cei care nu ştiu să protejeze...
„Fii activ pe piaţa muncii în turism” Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi omoloaga sa din Verona, Italia, au lansat vineri, la Ploieşti, proiectul „Fii activ pe piaţa muncii în turism în judeţul Prahova”. Practic, proiectul finanţat de către Fondul Social European înseamnă o şansă pentru şomerii din Prahova prin instruire şi consiliere gratuită, diplome de calificare recunoscute de Ministerul Muncii şi Protecţiei...
Asociaţia „Together Romania” şi Casa Tineretului din Câmpina au pus la punct desfăşurarea unui proiect intercultural la care, pe lângă români, au participat câte cinci reprezentanţi din Lituania, Turcia, Slovenia şi Italia! Şapte zile au stat împreună cei 25 de tineri. Au vorbit despre folclor, despre muzică, despre costume naţionale, de fapt, despre ceea ce reprezintă fiecare ţară în parte. Alexandru Iorga, preşedinte Asociaţia...
Zona Munţilor Bucegi şi oraşul Râşnov vor fi primele destinaţii turistice din România promovate cu bani europeni. Primele două contracte au fost semnate de ministrul turismului, valoarea lor ajungând la 2 milioane de lei. Săptămâna trecută, la Râşnov, a avut loc o întâlnire a membrilor Asociaţiei Microregiunea Turistică Munţii Bucegi cu Ministerul Turismului. S-au purtat discuţii despre Festivalul Olimpic al Tineretului European şi au...
A dispărut de pe firmament echipa Poiana Câmpina, cunoscută, în ultima perioadă, drept FCM Câmpina. 86 de ani de tradiţie. Tradiţie pe care câţiva oameni de afaceri din Câmpina doresc să o reînvie. O echipă 100% pentru iubitorii de fotbal câmpineni. Aşa că s-au întâlnit şi au stat de vorbă. Va exista CSM Câmpina? Unii oameni de afaceri cred că da! Unii sunt puţin...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co