Consiliul local din Sinaia a aprobat, la ultima şedinţă, bugetul staţiunii pe 2011. Conform documentelor, veniturile din acest an se apropie de 29.550.000 de lei, sumă mai mică decât în 2010, atunci când veniturile oraşului ajungeau la cifra de 44.500.000 lei. Chiar dacă criza se simte, administraţia locală a întocmit deja un program de investiţii, cu priorităţile pentru următoarele luni. „Ne dorim să facem...
Cere şi ţi se va da… cât se poate Din totalul bugetului local, consilierii au alocat 140.000 de lei, la capitolul „Transferuri culte”, fiind consultaţi şi preoţii în privinţa repartizării sumelor. Au primit câte 14.875 de lei parohiile „Adormirea Maicii Domnului” (pentru construirea unui Centru de Asistenţă Socială de Zi), „Sf. Mc. Dimitrie” (pentru încheierea lucrărilor de pictură şi amenajarea curţii şi gardurilor şi...

La vremuri de criză, soluţii de criză! La Valea Călugărească, anchetele sociale se fac în paralel cu patrulele poliţiştilor comunitari şi bineînţeles cu aceeaşi maşină. Această situație este generată de faptul că raţia de benzină este sub necesar, iar bugetul localităţii Valea Călugărească, mult subțiat în vreme de criză, nu permite astfel de cheltuieli. Trei funcţionare ale primăriei trebuie să facă, într-o singură lună,...
În comuna Băneşti, bugetul proaspăt votat permite administraţiei locale să pună în practică proiectele pentru anul în curs. Deşi banii sunt mai puţini cu 20% decât în 2010, sunt totuşi suficienţi având în vedere faptul că lucrările ce vizează asfaltările sunt aproape de final. „Sunt suficienţi bani la buget, după ce l-am votat. Dacă ţinem cont de ce ne-am dori să facem, atunci sunt...

De mult timp, preţurile biletelor pentru transportul în comun pe ruta Gară – Centru – Băneşti, dar nu numai, este foarte mare pentru buzunarul celor care sunt nevoiţi să facă zilnic acest traseu. Consiliul Local a aprobat o hotărâre importantă: s-a mărit plafonul pensiei maxime pentru care se acordă subvenţii, bilete gratuite, de la 400 la 500 de lei. „Plafonul de 400 de lei...

În cadrul unei ședințe de Consiliu Local, dar și al unei conferințe de presă susținute săptămâna trecută, administrația locală câmpineană a reglementat mai multe aspecte cu impact direct asupra vieții comunității. Iată care sunt acestea: – Consiliul Local al municipiului Câmpina a adoptat un proiect de hotărâre, privind reglementarea comercializării plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante, halucinogene, euforice şi psihotrope. Astfel, administraţia interzice pe raza...

Primăria Câmpina caută soluţii pentru schimbarea la faţă a zonei centrale a oraşului. Primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu a prezentat într-o conferinţă de presă, trecerea la a doua etapă a concursului de creaţie pentru modernizarea Câmpinei, având la bază construirea unui pasaj subteran, între strada Toma Ionescu şi Spitalul Municipal. Printre alţii, au participat şi consilierii locali, Tudor Gheorhe şi Enache Dragomir. „Personal, nu...

În vreme de criză, orice ban contează şi autorităţile câmpinene şi-au făcut calculele şi vor să recupereze banii direcţionaţi spre sistemul sanitar. Răsturnare de situaţie la Câmpina. După ce, săptămâna trecută, în urma unei rectificări bugetare, s-au alocat 300.000 de lei Spitalului de Neuropsihiatrie Voila şi 300.000 de lei Spitalului Municipal Câmpina, aceşti bani sunt vruţi înapoi. „Am aflat cu bucurie că, de curând,...

În cursul săptămânii trecute, într-o ședință a Consiliului Local Ploiești s-a votat o rectificare bugetară care a mai îndulcit sfârșitul de an al polițiștilor comunitari disponibilizați. Aleşii ploieştenilor au votat încă o rectificare a bugetului local prin care s-au alocat bani pentru suplimente salariale, pentru proiecte de modernizare a unor străzi din cartierele Bereasca şi Mihai Bravu, dar şi pentru plata unui salariu compensatoriu...

Câmpina se extinde! Cartierul Erupţiei, cu locuinţe pentru tinerii care au primit terenuri de la municipalitate, este aproape de finalizare. Angajaţii administraţiei câmpinene, însoțiți de edilul Horia Tiseanu, au recepţionat lucrarea de reabilitare a căilor de acces şi a canalizării şi reţelelor de apă din zona cunoscută de localnici sub numele de Erupției. „Primăria, conform legii, a asigurat aceste utilităţi, respectiv apă, canalizare şi...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co