Actualitate

Buget aprobat în Sinaia

Consiliul local din Sinaia a aprobat, la ultima şedinţă, bugetul staţiunii pe 2011.

Conform documentelor, veniturile din acest an se apropie de 29.550.000 de lei, sumă mai mică decât în 2010, atunci când veniturile oraşului ajungeau la cifra de 44.500.000 lei. Chiar dacă criza se simte, administraţia locală a întocmit deja un program de investiţii, cu priorităţile pentru următoarele luni.
„Ne dorim să facem cât mai multe lucruri pentru oameni, să mergem în continuare cu programele noastre, dar din păcate nu putem realiza tot ce ne-am propus. Tocmai de aceea, ne-am fixat câteva direcţii prioritare. În afară de continuarea lucrărilor de infrastructură, mergem pe două direcţii importante. Dorim să reabilităm cabinetele de ambulatoriu de la spitalul din Sinaia şi să demarăm construirea noului spital al oraşului. Lucrăm deja proiecte, la studiul de fezabilitate şi la analizele asupra structurii existente”, a precizat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.
Printre obiectivele de investiţii ale Primăriei Sinaia se numără şi construirea unei noi grădiniţe în centrul oraşului, care va purta numele George Enescu. „Doresc să construiesc o nouă grădiniţă care va avea 80 de locuri, din care jumătate vor fi cu program prelungit. Avem foarte multe solicitări de la oamenii din Sinaia, care doresc să-şi ţină copiii mai multe ore pe zi la grădiniţă, însă unitatea preşcolară Floare de Colţ de pe Malul Spitalului este neîncăpătoare”, a explicat Vlad Oprea.
Chiar dacă bugetul staţiunii este redus, calendarul evenimentelor va fi respectat, deoarece administraţia locală va atrage sponsorizări. A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co