Administratie

Proiecte pentru dezvoltarea staţiunii

Administraţia locală din Buşteni are planuri mari pentru dezvoltarea staţiunii. Printre investiţiile care vor demara anul acesta, se numără realizarea a două pârtii noi şi modernizarea unor drumuri importante din staţiune.

Anul acesta,  primele obiective care vor intra în reabilitare în staţiunea Buşteni sunt captările de apă din oraş. Investiţiile sunt finanţate de Ministerul Turismului şi Dezvoltării Regionale, iar valoarea proiectului este estimată la şapte milioane de euro. Şi la capitolul infrastructură turistică sunt noutăţi. Primăria Buşteni a încheiat un parteneriat cu un investitor străin, iar pe viitor, domeniul Cantacuzino se va extine. Astfel, în apropierea castelului de pe Zamora se vor realiza două pârtii noi, una de snowboard şi cealaltă pentru schi fond. În paralel, tot cu fonduri de la minister, se vor realiza modernizări la calea de acces care duce către vârful muntelui Baiului.

Legătura cu Râşnovul

În reparaţii va intra şi drumul care leagă Valea Cerbului de Râşnov, iar, în total, fondurile alocate de Ministerul Turismului pentru toate aceste proiecte se ridică la 20.000 de euro. „Îi mulţumesc doamnei Elena Udrea, deoarece se dedică turismului şi susţine investiţiile. Oraşul Buşteni este pe un drum bun, deoarece avem foarte multe proiecte care sunt finanţate de Ministerul Turismului. Am semnat săptămâna trecută un contract datorită căruia vom obţine şapte milioane de euro pentru reabilitarea captărilor cu apă. De asemenea, vreau să îi anunţ pe cetăţeni că vor urca pe asfalt în Baiului, dar şi până la Râşnov sau Poiana Braşov, deoarece vom realiza drumul Buşteni – Gura Diham – Poiana Izvoarelor – Râşnov. Datorită acestei investiţii, traficul se va decongestiona, iar turiştii pot alege această variantă, deoarece în maxim 20 de minute se va ajunge la Râşnov”, a declarat primarul oraşului Buşteni, Emanoil Savin.

Şi alte proiecte
Staţiunea Buşteni mai are alte şase proiecte, care sunt finanţate cu fonduri de la Uniunea Europeană. Printre ele se numără şi cel privind „Planificarea strategică, pârghie de dezvoltare durabilă şi coerentă a staţiunii Buşteni”. Autorităţile locale şi judeţene au discutat pe marginea acestui proiect menit să identifice principalele direcţii de dezvoltare a localităţii din perspectiva cetăţenilor, a turiştilor şi a persoanelor ce ocupă funcţii importante la nivel local. „Acest proiect este foarte important, deoarece va stabili o direcţie de dezvoltare a staţiunii. Din 1989 Buşteniul nu mai are un plan de dezvoltare aprobat de Consiliul Local sau de comunitate. Această strategie va fi dezvoltată pe baza informaţiilor primite nu numai din interiorul Primăriei Buşteni. S-a făcut un sondaj de opinie şi pe populaţia oraşului Buşteni, iar ceea ce îşi doreşte populaţia va fi coroborat şi cu dorinţele administraţiei publice locale, urmând a se crea un plan de activităţi pe care îl vom monitoriza tot timpul şi vom încerca să îndeplinim şi dorinţele cetăţenilor”, a explicat inspectorul de specialitate din cadrul Primăriei Buşteni, Cristian Achim.
Printre obiectivele administraţiei locale se mai regăsesc planuri privind extinderea pârtiei Kalinderu I, montarea iluminatului nocturn, dar şi construirea unei telegondole, care să aibă punctul de plecare de pe Valea Cerbului către zona Cerdacu. Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co