Cinematografele din Câmpina şi Comarnic ar putea fi, din nou, animate de bucuria localnicilor de a vedea un film bun, pe marele ecran. Dacă acum câmpinenii aşteaptă miracolul 3D, în celălalt oraş speranţa e doar pe hârtie. Clădirea cinematografului din Câmpina aparţine firmei Rotalic, din 2004, în urma licitaţiei pentru un contract de cesiune, organizată de către Compania Naţională a Cinematografiei (CNC) – ulterior...
Mărturisesc că am fost fericita beneficiară a proiectului în parteneriat multilateral Comenius – „European Jobs and Careers” iniţiat de doamna profesoară Angela Năsulea, directoarea Clubului Copiilor „Martha Bibescu” din Comarnic, în cadrul căruia s-au desfăşurat schimburi de experienţă între tinerii, respectiv, profesorii din patru din cele cinci ţări partenere în proiect: Spania (Tenerife), Italia (Termoli), Turcia (Izmir) şi România (Comarnic). Am fost gazdele delegaţiilor...
Pericol iminent pentru mai multe familii din oraşul Comarnic, după ce un deal a început să o ia la vale. Deja pământul a ajuns în gospodării şi înaintează spre case. În locul grădinilor, s-au format cratere mari, iar copacii au fost pur şi simplu smulşi din pământ, în urma alunecărilor. Localnicii din cartierul Poiana, oraşul Comarnic, nu mai au linişte de când dealul a...
Iorguţa Dumitriu s-a născut în urmă cu 72 de ani, în comuna Măstăcani din judeţul Galaţi. A terminat un liceu pedagogic, a fost educatoare, apoi a absolvit Institutul Pedagogic şi Facultatea de Filologie, devenind profesoară de limba şi literatura română. După ce s-a căsătorit cu un inginer agronom, s-a stabilit cu familia în oraşul Comarnic, unde a predat la o şcoală generală, apoi la...
Crimă cu sânge rece la Comarnic. Un tânăr cu probleme psihice, de 34 de ani, recent eliberat din Spitalul de Psihiatrie Săpoca, şi-a omorât cu cruzime tatăl. Îndurerate, rudele victimei îi acuză pe medicii din unitatea spitalicească că l-au externat, deşi reprezintă un pericol public. Bărbatul ucis de fiul său avea 59 de ani. A fost găsit fără viaţă chiar de sora sa. Şocată,...
Din cauza drumurilor acoperite cu gheaţă şi zăpadă, ambulanţa abia reuşeşte să ajungă la bolnavii din Comarnic, care locuiesc în cartierul Ghioşeşti. Mai multe persoane imobilizate la pat au solicitat ajutorul medicilor, însă au primit îngrijiri cu întârzieri chiar şi de o oră. Oamenii sunt disperaţi şi spun că se tem pentru viaţa lor, deoarece maşinile de pompieri sau ambulanţele nu pot ajunge la...
La sfârșitul săptămânii trecute, la Comarnic a avut loc o întâlnire între autorităţi şi locuitorii care nu au un loc de muncă. Proiectul, finanţat din Fondul Social European, îşi propune formarea şi certificarea unui număr de 168 de persoane, reducerea şomajului de lungă durată şi creşterea oportunităţilor de angajare. În acest proiect sunt trei parteneri importanţi: solicitantul – Primăria oraşului Comarnic, AJOFM Prahova şi...
Privesc neputincioşi cum furia naturii le înghite grădinile, casele şi străzile. Se gândesc cu groază la ziua de mâine, la nenorocirile care s-au abătut asupra lor. Localnicii mai multor cartiere din oraşul Comarnic sunt spectatori fără voie la un scenariu desprins parcă din filmele de groază: alunecările de teren înaintează de la o zi la alta. Într-o curte, acum trece apa prin magazia în...
► evoluţii notabile ale sportivilor comărniceni la “Cupa ISKF Braşov” unde au fost prezenţi peste 120 sportivi din 7 judeţe ale ţării. ► bilanţ excelent al tinerilor karateka din Comarnic: 13 cupe (4 locuri întâi, 5 locuri doi şi patru locuri trei)! Activităţile sportive erau, în trecutul nu prea îndepărtat, îndeletniciri de bază ale comărnicenilor iar talentele şi rezultatele nu întârziau să apară, fie...
În perioada 18-24 octombrie 2010, la a doua întâlnire a cadrelor didactice din cadrul proiectului Comenius în parteneriat multilateral cu tema European Job and Career ce a avut loc în oraşul San Cristobal de La Laguna, au participat şi directorul Clubului Copiilor “Martha Bibescu” din Comarnic, Angela Nasulea şi Octavia Anghel, profesor de informatică la aceeaşi instituţie. În cadrul acestei întâlniri s-a analizat modul...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co