Gata cu ambuteiajele de pe DN1, în special în zona Comarnic-Buşteni şi cu evenimentele tragice rutiere. Autorităţile spun că din primăvară vor începe mai multe lucrări pe acest tronson de drum, menite să fluidizeze traficul. Săptămâna trecută, la Prefectura Prahova s-au întâlnit factori de decizie naţionali şi locali care au stabilit care lucrările de maximă urgenţă ce trebuie realizate. Prima în vizor este zona...
Pentru orice iubitor de natură, urcatul sau coborâtul pe unul din versanţii Munţilor Carpaţi este o adevărată plăcere, însă când vine vorba de transport de marfă sau pur şi simplu de o călătorie rapidă, lucrurile nu mai sunt atât de plăcute. Tunelurile ar putea fi o soluţie pentru scurtarea timpului petrecut la parcurgerea zonei muntoase a judeţului. “Nu putem traversa Carpaţii pe serpentine până...
Şoferii care tranzitează Valea Prahovei pe Drumul Naţional 1 trebuie să ia în calcul restricţiile de trafic impuse pentru această perioadă. Timp de 40 de zile, circulaţia rutieră va fi restricţionată din cauza unor lucrări de reabilitare a podului din zona Valea lui Bogdan, aproape de intrarea în staţiunea Sinaia. Muncitorii au început să decoperteze carosabilul plin de gropi şi au îndepărtat deja parapeţii...
Pasarela care face legătura cu DN 1 este aproape de inaugurare şi câmpinenii, cei care ar trebui să culeagă, în primul rând, roadele acestei investiţii, ne-au spus părerile lor despre noua poartă de intrare în municipiu. Carmen NEGREU Salariată: „După părerea mea, este un proiect foarte reuşit. O să ajute foarte bine la fluidizarea traficului. Noi ieşim foarte des spre Băneşti şi pierdem foarte...
Doi bucureşeni au încercat să mituiască un ofiţer de poliţie din Prahova după ce acesta i-a prins că faceau trafic cu ţigări netimbrate. S-a întâmplat la Puchenii Mari, cu ocazia unui control de rutină, când o echipă de poliţie, aflată la datorie pe DN 1, a oprit în trafic, în zona localităţii Potigrafu, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi. Aceştia transportau 150.000...
Poliţiştii au reuşit, săptămâna trecută, să destructureze o grupare infracţională profilată pe trafic şi consum ilicit de droguri. Grupul infracţional era compus din 15 persoane şi era condus de doi tineri de 26 şi respectiv 28 de ani. “Grupul infracţional era compus din 15 persoane, de pe raza judeţelor Prahova şi Dâmboviţa. Membrii grupării se aprovizionau cu droguri, respectiv haşiş, din Spania, acestea fiind...
Ninsorile puternice au afectat circulaţia rutieră şi în Sinaia. Din cauza zăpezii de pe carosabil, Drumul Naţional 71 a fost închis între Sinaia şi Moroeni. Echipajele Poliţiei Rutiere i-au oprit pe cei aflaţi în trafic şi i-au redirecţionat spre rutele ocolitoare, iar cei care nu au mai putut continua drumul au fost conduşi la adăpost. În şedinţa comandamentului de iarnă, Primăria Sinaia a luat...
Administraţia locală din Băicoi a hotărât să pună în aplicare un proiect de lărgire a principalei artere de circulaţie din oraş, pentru a veni în întâmpinarea conducătorilor auto care aveau dificultăţi circulând pe un drum foarte aglomerat. Lucrările au demarat în 2009 şi, pe parcurs, în urma îngustării trotuarelor pe anumite porţiuni – pentru a da lărgime şoselei -, au fost lăsaţi pe carosabil...
Ar fi bine să vă gândiţi de două ori atunci când porniţi spre Bucureşti cu maşina proprie, dacă nu vreţi să vă petreceţi câteva ore în trafic. Pe DN 1, pe sensul dinspre Capitală spre Braşov, la km 53, în dreptul localităţii Bărcăneşti se circulă foarte greu. Situaţia este provocată de restricţiile de circulaţie din zona pasajului viitoarei autostrăzi Bucureşti-Ploieşti, unde circulaţia se desfăşoară...
Mai bine mai târziu, decât niciodată. Au început lucrările la Calea Dacia, ieşirea din Câmpina în DN1, spre Băneşti. Această lucrare presupune construirea unor bretele care să fluidizeze traficul în zonă, pentru intrarea şi ieşirea din municipiu. „Vor fi lucrări şi circulaţia va fi restricţionată în sensul lăţimii drumului”, a spus primarul municipiului Câmpina, Horia Tiseanu. În mod normal, lucrarea ar trebui finalizată în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co