
În contextul organizării, la data de 15 august a.c., intervalul orar 10.00 – 11.00, în orașul Vălenii de Munte, a Târgului Anual Sfânta Maria –Parada Portului Popular, poliția rutieră informează că traficul rutier pe tronsonul DN 1 A care tranzitează localitatea va fi închis între km 110+800 și km 112+600. Astfel, vor fi disponibile următoarele rute ocolitoare: – Pentru sensul de mers Ploiești –...

Traficul rutier pe Drumul Național 1 este blocat complet în acest moment, în zona Nistorești, din cauza precipitaţiilor abundente care au favorizat scurgerea aluviunilor pe partea carosabilă, pe o lungime de circa 40 de metri, pe ambele sensuri. Un strat gros de noroi și pietriș a fost adus de apă pe carosabil. Potrivit centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române, circulaţia rutieră este...

Inundațiile care au apărut în comuna Bărcănești, ca urmare a ploii torențiale de ieri după-amiază, au provocat din nou restricționarea traficului în zonă. Poliția Prahova anunță că la Tătărani, în zona benzinăriei, a fost restricționat traficul pe sensul Ploiești-București, iar pe celălalt sens se circulă pe câte o bandă, în ambele direcții. Măsura a fost luată pentru a facilita intervenția pompierilor, care au montat...

Trafic rutier este restricționat în această dimineață în comuna prahoveană Bărcănești. Pompierii evacuează apa din curțile localnicilor, în urma ploii torențiale care s-a abătut asupra acestora ieri după-amiaza. Ploaia de ieri a provocat iar inundații în comuna Bărcănești, satul Tătărani. Mai multe gospodării au fost afectate, iar oamenii au chemat în ajutor pompierii. În această dimineață, traficul a fost restricționat pe DN1A, în Tătărani...

Traficul rutier pe DN 1A va fi restricționat, în acest sfârșit de săptămână, pentru executarea unor lucrări de reabilitare. Lucrările vizează segmentul de la ieșirea din Cheia, până la limita cu județul Brașov. Restricția va intra în vigoare mâine, sâmbătă, 16 iunie, în intervalul orar 08.00-20.00, între km 156 – 160. Circulația se va desfășura alternativ, pe câte o bandă. Se va asigura dirijarea...

Polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate din Ploiești și Galați, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale și sub coordonarea D.I.I.C.O.T. – S.T. Ploiești, au efectuat 12 pecheziții în județul Prahova și în municipiile Brăila și Galați la persoane bănuite de trafic de droguri de risc. În acest context, au fost aduse la audieri 60 de persoane. Activitățile au vizat mai multe persoane bănuite că...

Cea de-a patra ediție a Maratonului Internațional Brașov va aduce, duminica aceasta, un număr record de participanți, respectiv peste 3.500, dar și o serie de restricții temporare de trafic pe unele străzi ale orașului de la poalele Tâmpei. Astfel, începând cu 07.30, vor începe lucrările necesare restricționării Străzii Mureșenilor. Traficul va fi oprit complet de la ora 07.50, iar de la 08.05 va fi...

Din nou chin pentru şoferii care doresc să meargă în staţiunile de pe Valea Prahovei pentru a petrece mini-vacanţa, sau ce a mai rămas din ea, de 1 mai! Şi asta, ca de obicei, din cauza traficului deosebit de intens pe sensul de urcare, în condiţiile în care există numai o singură bandă pe fiecare direcţie. Poliţiştii prahoveni anunţă că circulaţia este intensă la...

Traficul rutier pe celebrul bulevard al castanilor din orașul nostru ar putea fi închis și în acest an în zilele de sâmbătă și duminică. Acest lucru face obiectul unei propuneri venite din partea consilierului pe probleme de sport din cadrul CSM Ploiești, Lucian Rădulescu, care dorește ca CSM să reia activitățile de promovare a sportului și a mișcării pe această arteră. El susține că a...

Un stâlp de iluminat public a căzut peste ambele sensuri de mers ale Drumului Național 1 (DN1), la intrarea în Azuga dinspre Predeal. Traficul era complet blocat la ora transmiterii acestei… sursa: TVR UPDATE ora 18.00: Circulaţia a fost reluată pe un fir, pe sensul de mers Braşov-Ploieşti Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, stâlpul care susţinea...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co