Actualitate

Onoarea unui poliţist

Doi bucureşeni au încercat să mituiască un ofiţer de poliţie din Prahova după ce acesta i-a prins că faceau trafic cu ţigări netimbrate.

S-a întâmplat la Puchenii Mari, cu ocazia unui control de rutină, când o echipă de poliţie, aflată la datorie pe DN 1, a oprit în trafic, în zona localităţii Potigrafu, un autoturism în care se aflau doi bărbaţi.
Aceştia transportau 150.000 de ţigarete care nu prezentau timbru fiscal. În încercarea disperată de a scăpa basma curată, dar şi cu cantitatea de ţigări intactă, unul dintre bărbaţi a vrut să-l mituiască pe unul dintre oamenii legii. „I-a scos dintr-o borsetă şi i-a pus pe birou numărându-i. Spera să nu întocmesc actele de constatare a infracţiunii de contrabandă”, a declarat şeful Secţiei de Poliţie Puchenii Mari, George Sora.
Dacă ţigările ar fi ajuns pe piaţă, contrabandiştii se alegeau cu un câştig garantatat de cel puţin 300 de milioane de lei. S-ar putea alege, totuşi, cu ceva: cu pedeapsă pentru dare de mită şi contrabandă.

Şi-a făcut datoria
„Eu am un salariu de 2.200 de lei, dar nu m-au tentat, nici măcar pentru o clipă, banii oferiţi.
Meseria pe care o am, o practic din pasiune”, a mai spus şeful Secţiei de Poliţie Puchenii Mari, George Sora.
„Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore şi este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită. În  plus, pentru ţigările pe care le deţinea fără documente de provenienţă, este cercetat şi pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, inspectorul Dan Radu.
Totodată, a fost indisponibilizat autoturismului folosit de suspect şi a fost ridicată în vederea cercetărilor cantitatea de 150.000 de ţigarete fără timbru şi suma de 5.800 de lei. M. B.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co