Actualitate

TIR-urile pot circula fără restricție, pe timp de zi, pe DN1

Potrivit CNAIR, restricţia de circulaţie pentru vehiculele rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, pe Drumul Național 1, între Ploieşti și  Braşov, a fost ridicată temporar în contextul închiderii circulaţiei pe Valea Oltului.

Măsura se aplică până pe 9 august, pe durata executării lucrărilor de defrișare, rănguire, dislocare de stânci periculoase, pentru realizarea lucrărilor aferente Lotului 2 Boița – Cornetu al Autostrăzii Sibiu – Pitești, pe tronsonul DN7 / E81.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere  a anunţat  mai multe rute ocolitoare pe unde va fi redirecţionat traficul pe perioada închiderii circulaţiei pe DN7 Valea Oltului, pe sectorul cuprins între km 242+600 şi km 250+000.

În perioada restricției de circulație, au fost stabilite intervalele orare 7.30 – 8.00 și 16.30 –17.00, în care executantul lucrărilor va ridica temporar măsura de închidere a traficului, pentru a permite tranzitarea segmentului de drum de către riveranii care lucrează în localitățile din proximitatea acestuia. Trecerea autovehiculelor se va realiza sub supravegherea constructorului, astfel încât să fie eliminat riscul apariției oricărui eveniment care să pună în pericol integritatea participanților la trafic sau a personalului implicat în desfășurarea lucrărilor.

CNAIR recomandă utilizarea rutelor alternative și multumește tuturor utilizatorilor rețelei rutiere pentru înțelegerea față de disconfortul creat.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co