Actualitate

Trei zile de festival la Ploiești

De astăzi și până duminică, în centrul Ploieștiului se va desfășura Let`s PLAY Festival, parte a programului Ploiești – Capitala Tineretului. Cu această ocazie vor fi organizate ateliere, jocuri, dar și  concerte live.

 

Astfel, cei prezenți vor putea lua parte la cea mai mare vânătoare de comori, jocuri de strategie și lucru în echipă, jocuri de îndemânare, șah în aer liber, competiții de dans dar și la ateliere de origami, pictură pe față, expoziție de opere de artă și fotografie, atelier demonstrativ „Pregătiți de drumeție“ și multe altele.

Sâmbătă, în zona pietonală din fața Teatrului ,,Toma Caragiu” vor avea loc 2 activități și anume de la ora 10 spectacolul pentru copii și tineret Ferma Animalelor și de la ora 11 Campania stradală Demonstrații de prim ajutor, organizată de  Crucea Roșie și Teatrul ,,Toma Caragiu” Ploiești.

Atelierele, expozițiile și jocurile vor avea loc în Parcul Toma Socolescu, la Palatul Culturii și pe Bulevardul Republicii.

Vineri, sâmbătă și duminică vor urca pe scena din fața Palatului Culturii artiști de renume cum ar fi Zdob și Zdub, Iris Simfonic- Cristi Minculescu, Valter & Boro & Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploiești, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara din 10 Prăjini, dar și mulți alții.

Pe parcursul celor 3 zile de festival, circulația din centrul orașului va fi restricționată între străzile Tache Ionescu și Vasile Milea, mai exact între Palatul Administrativ și Hotel Central.

Let’s PLAY Festival este organizat de Primăria Ploiești, în parteneriat cu Fundația Județeană pentru Tineret Prahova, Asociația Euro Spirit, Filarmonica Paul Constantinescu din Ploiești, Casa de Cultură I.L. Caragiale a Municipiului Ploiești, Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Centrul Județean de Cultură Prahova, Casa de Cultură a Studenților Ploiești și Consiliul Județean Prahova.

 

 

 

 

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co