Atenţie! Temperaturi de 40 de grade Celsius în Prahova

Pentru următoarele 2 săptămâni Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis un cod de valori termice maxime ce tind sa ajungă în județul nostru la 39-40 de grade Celsius!
În Ploiești , valul de căldură va persista, iar în perioada 10 – 15 iulie va fi deosebit de intens, cu o medie a temperaturilor maxime de 35 – 40 de grade, respectiv a celor minime între 20 şi 23 de grade. O uşoară ponderare a regimului termic este estimată pentru ultimele zile ale perioadei de referinţă, dar totuşi vremea va rămâne local caniculară.
Regimul pluviometric va fi deficitar, ploile aproape vor lipsi până în data de 17 iulie, ulterior fiind posibile manifestări locale de instabilitate atmosferică.
La munte, în stațiunile precum Câmpina, Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga, vremea va deveni deosebit de caldă, chiar călduroasă la altitudini mai joase, în perioada 10-14 iulie. Media temperaturilor maxime va fi de 23 – 29 de grade, iar cea a minimelor de 12 – 18 grade. După data de 15 iulie, este estimată o ponderare a regimului termic.
În aceste condiții medicii ne recomandă să evităm pe cât posibil expunerea la soare între orele 11-18, să purtăm pălării de soare, haine lejere din fibre naturale, de culori deschise , să bem 2 litri de apă, să nu consumăm alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea.