Angajații celor două spitale din Câmpina nu au participat la greva de avertisment organizată de Federaţia Sindicală Sanitas pentru a protesta faţă de aplicarea Legii 153/2017 privind salarizarea unitară. Şi asta, deoarece conducerile Spitalului Municipal şi Spitalului Voila au găsit soluții pentru ca veniturile angajaților să nu fie afectate de reducerea unor sporuri. La salariile de bază nu se poate umbla, pentru că sunt...
Furturile din locuinţe, şcoli şi spitale au devenit principala ocupaţie a cinci prahoveni, care luau tot ce le pica în mână atunci când erau în „misiune”. Este vorba despre un grup infracţional care a picat în mâna oamenilor legii şi au fost duşi în faţa procurorilor în cursul săptămânii trecute. La ultima spargere dată, cei în cauză au plecat cu două camere de supreveghere,...
Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Prahova a conturat situaţia clasificării spitalelor din Prahova, ţinându-se cont atât de asigurarea celor mai bune servicii medicale, cât şi de finanţare mai bună de la Casa de Asigurări de Sănătate. Analiza s-a făcut sub coordonarea Ministerului Sănătăţii. “În acest moment pe aceste date putem clasifica astfel: un spital de grad trei, şase spitale de grad patru şi zece...
Ca la noi, la nimeni! După ce a închis zeci de spitale, Ministerul Sănătăţii pune la dispoziţia autorităţilor locale documente gratuite pentru construirea unor noi unităţi sanitare. Aşa cum era de aşteptat, autorităţile prahovene care se află în această situaţie au considerat demersul ca fiind aberant. De unde bani, spun primarii, pentru ridicarea din temelii a unui nou imobil utilat cu toate cele necesare....
Consiliul Judetean (CJ) Prahova a organizat, săptămâna trecută, ultima şedinţă publică privind stabilirea propunerilor ce vizează comasarea şi reprofilarea spitalelor. Președintele CJ Prahova, Mircea Cosma, i-a atenţionat pe cei prezenţi în privinţa procesului de acreditare a spitalelor, care ar putea să se facă şi mai repede de cinci ani dacă legiuitorul se va răzgândi pe parcurs. “Mâine poate zice că trebuie să ne aliniem...
Dacă v-aţi săturat să vedeţi mizeria din spitale şi să nu aveţi cui să spuneţi, ei bine, de acum s-a rezolvat şi această problemă. Primăria Ploieşti a amplasat telefoane în cele două unităţi sanitare pentru ca toţi pacienţii nemulţumiţi să poată contacta administraţia locală. Pacienţii pot apela gratuit linia verde şi semnala diverse nereguli, fără să se teamă că personalul medical va afla cine...
Marţi, 1 februarie, Ministerul Sănătăţii a anunţat printr-un comunicat de presă, că din 182 de spitale, va comasa 111, restul de 71 fiind reprofilate în cămine pentru persoane vârstnice sau centre de permanenţă. Pe lista acestor spitale se află şi câteva din Prahova: Spitalul de Psihiatrie Voila care urmează a fi comasat cu Spitalul Municipal Câmpina; la Ploieşti, Spitalul de Obstetrică Ginecologie cu Spitalul...
Patru spitale şi sanatorii din Prahova vor fi transformate în centre de îngrijire pentru vârstnici. Este vorba despre spitalul TBC de la Floreşti, de spitalul de la Urlaţi, centrul de la Bălţeşti şi sanatoriul de la Poiana Ţapului. La spitalul din Floreşti sunt internaţi peste 160 de pacienţi, deşi numărul de paturi este de 150. Aici lucrează aproximativ 120 de cadre medicale. Potrivit ultimelor...
Frigul ne umple spitalele. Temperaturile scăzute din ultimele zile au adus grave probleme de sănătate multor prahoveni. Așa se face că la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Ploiești adresabilitatea s-a mărit cu o treime în secțiile de urgență, în cursul săptămânii trecute. Mai ales bolnavii cu afecțiuni cronice au avut de suferit, dar și oamenii străzii, găsiți în șoc hipotermic. Vremea rece le dă...
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie şi Spitalul de Pediatrie din Ploieşti au fost dotate cu detectoare de fum. Instalaţiile au fost montate în urmă cu câteva zile în secţiile cu risc- Neonatologie, Prematuri şi Terapie Intensivă. Senzorii au fost racordaţi la panouri de comandă, care sunt supravegheaţi în permanenţă. La Maternitate au fost, deja, montate 162 de detectoare de fum în valoare de 150.000 de lei,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co