Localitatea prahoveană Bărcănești pare că nu mai scapă de problemele cu care se confruntă de mult timp fie în ceea ce privește inundațiile, fie, cum este cazul acum, în privința demersurilor pe care le face pentru a asigura scurgerea apelor pluviale într-o manieră care să evite producerea, în viitor, a inundațiilor. Concret, astăzi trebuia să fie ultima zi a lucrărilor de execuţie asigurare scurgere...
Va mai curge multă apă pe pârâul Dâmbu până când șoferii vor putea circula pe strada Elena Doamna fără să își distrugă mașina! Din păcate, aceasta este concluzia care se desprinde după conferința de presă susținută de primarul municipiului Ploiești, Adrian Dobre, care nu a putut înainta o dată la care vor fi terminate lucrările de reparații. Lucrurile au pornit cu stângul încă de...
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță publicul că, mâine, 15 iunie, în intervalul orar 07:00 – 09:00, este posibil ca emiterea rovinietelor și a peajelor prin intermediul sms-urilor să fie îngreunată și chiar întreruptă, ca urmare a unor lucrări de întreținere care se vor efectua la această componentă a sistemului informatic. În această perioadă, utilizatorii pot achita rovinieta și peajul prin intermediul...
►La interval de două săptămâni, Florentina Oana Gheorghe a devenit pentru a doua oară campioană a României. Acum, atleta CS Petro-Energia Câmpina a concurat la Campionatul Naţional de Aruncări lungi, care a avut loc la Bucureşti. Eleva antrenorului Mihai Pascu a concurat la proba de aruncarea discului juniori III. La competiţie şi-au disputant şansele 175 de atleţi şi atlete, de la 40 de cluburi...
La sfârşitul anului trecut, Consiliul Local Câmpina a decis ca taxele şi impozitele locale pentru anul 2013 să rămână la acelaşi nivel ca în 2012. La baza acestei hotărâri se pare că a stat numărul mare de câmpineni care nu îşi mai pot plăti aceste datorii. „S-a ţinut cont aici şi a primat în primul rând interesul cetăţeanului… Deja începem să avem o problemă...
Cu câteva zile înainte de alegerile locale, atmosfera de pe strada Tulburei din Poiana Câmpina părea a fi… tulburată, de lucrările de modernizare. Ajunsă la stadiul de acoperire cu pietriş (balast), strada s-a înălţat cu aproape un metru, iar după ce se va turna şi asfalt, acest lucru va afecta vizibil casele unor cetăţeni, prin acumularea apelor pluviale, care se vor scurge în curţile...
Câmpineanca Maria Magdalena Preda are 32 de ani şi şase copii, iar al şaptelea se va naşte peste o lună de zile. În momentul de faţă, la cele şapte „probleme” ale sale, se adaugă şi cea de a opta, poate cea mai gravă: lipsa unei locuinţe. Până de curând, s-a descurcat locuind la rude, bineînţeles, cu chirie. De trei săptămâni, spaţiul în care locuieşte,...
În ultimul timp, activitatea organizaţiei PDL Câmpina s-a intensificat, chiar dacă se desfăşoară cu discreţie. De curând, PDL-iştii au iniţiat şi demarat o serie de întâlniri cu cetăţenii câmpineni din mai multe cartiere. Astfel, membri ai organizaţiei locale, Marian Nistor, Elena Albu, Marian Dulă şi Lucian Cercel, având calitatea şi de consilieri locali, au purtat discuţii în cartierele de care răspund, cu cetăţenii de...
Un grup de cetăţeni de pe strada Calea Doftanei, din zona Zorile, au sesizat mai multe probleme legate de salubritate. Chiar dacă în hârtiile administraţiei, aceşti oameni figurează că locuiesc pe str. Calea Doftanei, de fapt, ei au casele sub nivelul străzii, fiind aproape de râul Doftana și au multe probleme ecologice. Cei care ne-au sesizat ne-au condus pe poteci şi uliţe – nu...
Problemele legate de apa menajeră din oraşul Breaza sunt vechi şi nu se întrezăreşte prea curând vreo rezolvare la nivelul întregii zone. De curând, un grup de cetăţeni de pe strada Sublt. Erou Mihai Opriş s-au plâns de întreruperile de furnizare a apei, într-un mod aproape constant, pe strada pe care locuiesc. Pe lângă acest inconvenient, în rarele cazuri când apa le ajunge în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co