Târgul de bunătăţi Primăria municipiului Câmpina anunţă că va fi gazda unui „Târg de Bunătăţi de Post şi de Paşti”, în perioada 8-10 aprilie. Acesta va fi organizat de către SC Anghel Constantinescu şi Asociaţii SRL, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local, locul de desfăşurare fiind în zona Parcului de la Soldat. În cadrul târgului sunt invitaţi să participe mai mulţi producători de...
Situaţie mai mult decât hilară în comuna prahoveană Blejoi. Deşi este una dintre cele mai bogate primării din judeţ, bugetarii riscă să rămână fără banii de salarii începând cu luna iulie a acestui an. Prevederea bugetară pentru salariile bugetarilor pentru anul 2011, în cazul localităţii Blejoi, este de 2.433 de mii de lei. Această situaţie vine ca urmare a ordinului comun al Ministerului Finanţelor...
Una dintre cele mai bogate comune din ţară, Brazi, a fost prădată de hoţi, săptămâna trecută. Un gard dezafectat de la o grădiniţă care se afla în curtea primăriei a făcut cu “ochiul” unor tineri în căutare de fier vechi. Aceştia au furat bucăţile de metal şi după aceea au vândut totul cu 200 de lei. Băieţii au sărit gardul din spatele instituţiei şi...
La vremuri de criză, soluţii de criză! La Valea Călugărească, anchetele sociale se fac în paralel cu patrulele poliţiştilor comunitari şi bineînţeles cu aceeaşi maşină. Această situație este generată de faptul că raţia de benzină este sub necesar, iar bugetul localităţii Valea Călugărească, mult subțiat în vreme de criză, nu permite astfel de cheltuieli. Trei funcţionare ale primăriei trebuie să facă, într-o singură lună,...
Monitorii care îşi desfăşoară activitatea pe pârtiile de altitudine din staţiunea Sinaia au acces gratuit pe noua instalaţie de transport pe cablu din Valea Soarelui. A fost încheiat un acord între primărie şi instructori, acord care prevede facilităţi, dar şi atribuţii pentru instructori. Parteneriatul a fost realizat la câteva zile după inaugurarea telescaunului din Valea Soarelui. Toţi instructorii care îşi desfăşoară activitatea pe domeniul...
Primăria Municipiului Câmpina a anunţat că participă la „Programul european pentru într-ajutorarea persoanelor defavorizate”. Acesta constă în distribuirea gratuită a alimentelor din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene. Dintr-un total de 3.302 persoane, vor beneficia de acest program 426 de familii şi persoane singure, având un venit minim garantat, 952 de şomeri, 660 de pensionari cu pensie de sub 400 lei/lună şi 1.264 de...
Discuţii acerbe pe holurile Primăriei Municipiului Câmpina, acum, când au venit fluturaşii prin care angajaţii sunt anunţaţi câţi bani au de primit după o lună de muncă. Oamenii se confruntă cu o situaţie dificilă, dar care îl pune pe liderul sindical Iulian Anton în imposibilitatea de a putea face ceva. Și nici plecarea unora dintre colegi – unele persoane din diferite compartimente ale aparatului...
Două reduceri de salariu, într-un timp foarte scurt, i-a făcut pe unii dintre salariaţii Primăriei Câmpina să se gândească din ce în ce mai mult la ideea de a părăsi sistemul şi de a-şi găsi alte locuri de muncă. Cel puţin aşa se vorbeşte pe la colţuri, pe holuri. Ajunşi în situaţia în care primesc şi un salariu de 400 de lei pe lună,...
Primăria Câmpina intenţionează construirea unui pasaj subteran în zona centrală, astfel încât o bună parte din artera principală de circulație să devină loc de străbătut la pas. Într-o conferinţă de presă organizată de către primăria Câmpina, primarul Horia Tiseanu a anunţat intenţia administraţiei locale de a organiza un concurs, în vederea găsirii celei mai bune soluţii de modernizare şi reabilitare a zonei centrale a...
Întreținerea la iarnă nu va crește semnificativ, chiar dacă va fi eliminată subvenția la energie termică pentru populație, așa cum anunțase președintele Traian Băsescu. Primăria Ploiești face, deja, demersuri pentru găsirea fondurilor necesare, în așa fel încât ajutorul să fie suportat din bugetul local. La nivel național se preconizează că preţul gigacaloriei va ajunge la 224,8 lei, fără subvenție, dar executivul dă asigurări că...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co