
Cea de-a doua ediţie a evenimentului intitulat “Ploieşti – târg domnesc”, festivalul medieval din municipiu, va avea loc la mijlocul lunii iulie, la un an de la primul eveniment de acest gen găzduit în localitate. Evenimentul se va derula tot pe Bulevardul Independenţei, iar autorităţile pregătesc şi câteva noutăţi faţă de prima ediţie, una dintre ele fiind organizarea unui turnir între cavaleri. Primăria Ploieşti...

Deputatul prahovean Cătălina Bozianu a criticat în termeni duri anunțul făcut recent de Primăria Ploiești privind decizia de a nu mai publica pe site-ul instituției proiectele hotărârilor de consiliu local, motivată prin intrarea în vigoare, la 25 mai, a noului regulament european privind protecția datelor cu caracter personal. „Secretizarea lor (fie și din eroare prostească) constituie o abatere de la lege mai gravă decât...

Municipalitatea ploieșteană a decis în acest an să promoveze evenimentul dedicat Zilelor orașului în… București. O idee cu atât mai neobișnuită, cu cât, dacă luăm în considerare faptul că mulți ploieșteni pe care i-am oprit pe stradă și i-am întrebat nu știau nimic despre eveniment, ne putem gândi că ea nu a fost nici inspirată. Decizia cu privire la modalitatea de promovare a Zilelor...

Ministerul Transporturilor a transmis, săptămâna trecută, o adresă către Primăria Ploiești, prin care își exprimă intenția de a transmite în patrimoniul autorității locale Spitalul CF. Recent, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat că, în principiu, municipalitatea își dorește să preia în patrimoniu unitatea medicală. El a precizat că nu este exclusă nici varianta în care, dacă există suficient teren, aici să fie construit noul...

În contextul în care, cel puţin deocamdată, municipiul Ploieşti se confruntă cu un blocaj birocratic care face imposinilă realizarea activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, există unele instituţii care vor să ia taurul de coarne şi să îşi rezolve singure problemele. Este cazul administraţiei Parcului Memorial “Constantin Stere” din Bucov, instituţie subordonată administraţiei locale ploieştene, care a solicitat acordul autorităţii tutelare pentru a putea...

Primăria Ploiești a luat decizia ca, în perioada imediat următoare, să amenajeze un număr de 18 treceri de pietoni supraînălţate, menite să îi oblige pe şoferi să reducă viteza în mod corespunzător atunci când se apropie de aceste zone şi să acorde prioritate pietonilor. Măsura are ca scop creşterea gradului de siguranţă a circulaţiei rutiere atât pentru pietoni cât şi pentru conducătorii auto. Astfel,...

La nivelul municipiului Ploiești a continuat, astăzi, desfăşurarea lunară a exerciţiilor pentru testarea şi verificarea sistemului de înştiinţare, avertizare şi alarmare în situaţii de protecţie civilă. Astfel, potrivit Primăriei Municipiului Ploiești, prin Comitetul Local pentru Situații de Urgență, între orele 10.00 – 11.00, au fost acţionate sirenele de alarmare publică existente la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. Semnalele de alarmare a populației sunt: alarma aeriană, alarma...

Primăria Ploiești a anunţat că, începând de astăzi, se vor executa lucrări de întreținere – asfaltare pe strada Mircea cel Bătrân, pe tronsonul cuprins între străzile Inului și Mugurilor. „Lucrările vor fi executate de S.C. DELTA ACM’ 93 SA, în baza contractului având ca obiect “Delegarea gestiunii serviciului de construire, modernizare, reparare și întreținere rețele stradale, lucrări de artă, parcări (cu excepția celor aflate...

Primăria Ploiești doreşte să facă reclamă la nivel național pentru Zilele Orașului, programate să aibă loc în perioada 1-3 iunie, simultan cu Festivalul “Magie, Feerie şi Poveşti”, dedicat copiilor. Municipalitatea face achiziție directă pentru eveniment și pune la dispoziție în acest scop suma de aproape 160.000 lei, cu TVA inclus. Ofertele pot fi depuse până pe data de 27 aprilie. Conform documentației postate pe...

Secretarul Primăriei Ploiești, Laurențiu Dițu, și-a depus astăzi demisia din funcţia pe care o deţine din septembrie 2017. Deocamdată, documentul se află pe biroul primarului Adrian Dobre așteptând să fie aprobat. Laurențiu Dițu nici nu a infirmat, dar nici nu a confirmat informația, precizând doar că încă nu a fost luată o decizie în acest sens. Diţu a ocupat funcţia de secretar al comunelor...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co