Spitalul CF ar putea intra in patrimoniul municipalitatii
By
Posted on
| 633 afisari
Ministerul Transporturilor a transmis, săptămâna trecută, o adresă către Primăria Ploiești, prin care își exprimă intenția de a transmite în patrimoniul autorității locale Spitalul CF.
Recent, primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a declarat că, în principiu, municipalitatea își dorește să preia în patrimoniu unitatea medicală. El a precizat că nu este exclusă nici varianta în care, dacă există suficient teren, aici să fie construit noul spital despre care se vorbește de atâta vreme la Ploiești.
Potrivit edilului şef, va fi urmată o procedură pentru a se stabili detaliile cu privire la un astfel de transfer, iar pe baza unei analize, Consiliul Local va decide cu privire la această preluare.