Sezonul estival duce la creşterea numărului de turişti în munţii Bucegi, o parte dintre aceştia optând pentru traseele montane. Jandarmii din zonă atrag atenția asupra modului de practicare a drumeției și asupra pericolelor ce pot să apară dacă sfaturile lor nu sunt respectate. Nu toţi turiștii ştiu ce riscuri îşi asumă şi nici cum trebuie să se îmbrace pentru o drumeţie în munţi. În...
Dintre toate satele prahovene, Trăisteni, din comuna Valea Doftanei, are unul dintre cele mai frumoase monumente religioase. Încă de la intrarea în curtea bisericii, te întâmpină o alee de brazi, ce deschide apoi priveliştea, îţi arată biserica în toată splendoarea ei. De zeci de ani, acest loc este sufletul părintelui Ion Albu. „Păstoresc această biserică de 44 de ani. Este un monument între munţii...
Ca de fiecare dată când turiștii iau cu asalt Valea Prahovei, și de 1 Mai a fost nebunie la iarbă verde și munți de gunoaie au răsărit la tot pasul. Câteva zile cu soare şi temperaturi de peste 20 de grade. De atât a fost nevoie pentru ca în pădurile şi spaţiile de campare din staţiunile montane să apară munţi de gunoaie. Turiştii au...
Turiştii care ajung în staţiunile montane de pe Valea Prahovei sunt în siguranţă. Un dificil exerciţiu efectuat de jandarmii montani a fost realizat cu brio, dovadă că oamenii muntelui sunt bine pregătiţi să intervină în orice situaţie. Impresionanta demonstraţie a jandarmilor montani s-a desfăşurat, săptămâna trecută, în poligonul de pregătire Sfânta Ana, pe stânci şi în locuri abrupte. La exerciţiu au asistat elevii de...
Salvamontiştii avertizează că în Munţii Bucegi există risc însemnat de producere a avalanşelor. Toate văile sunt periculoase, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte în această perioadă. Ultimele ninsori au determinat crearea unui nou strat de zăpadă afânată, depus peste cel îngheţat. „De la 1.800 de metri în sus, riscul de avalanşă este crescut, deoarece a nins, zăpada este foarte instabilă şi...
Peste un milion de turişti intră, anual, în Parcul Natural Bucegi, atraşi de trasee de drumeţie, dar puţini sunt atraşi şi de vizitarea unor peşteri. Câţi ştiu că, în cei mai vizitaţi munţi ai ţării, se mai păstrează locuri unde au fost descoperite urme de locuire umană? În perioadele când clima Terrei avea anumite oscilaţii, oamenii se retrăgeau în peşteri şi omul preistoric şi-a...
O tânără, care a plecat într-o drumeţie în Munţii Bucegi, a alunecat într-o prăpastie mai bine de 100 de metri, iar căzătura i-a fost fatală. Salvamontiştii i-au recuperate trupul neînsufleţit duminică de dimineaţă, după aproape 10 ore în care au avut de înfruntat vremea urâtă, vântul puternic şi traseul dificil. „Acţiunea a fost grea, pentru că fata a căzut într-o zonă dificilă şi nu...
1.150 lei pentru 7 zile Sunt tineri şi îi fascinează tainele muntelui aşa că şi-au programat o minivacanţă pe cinste într-o tabără din Bucegi. 38 de copii din toate colţurile ţării au venit zilele acestea la Padina pentru a învăţa bazele alpinismului. Unii dintre ei sunt la prima experienţă de acest gen, aşa că entuziasmul este mare. Zilnic, ei se caţăra pe stânci, coboară...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co