Actualitate

Sfârşit tragic în Munţii Bucegi

sfarsit-tragic-pentru-o-tanO tânără, care a plecat într-o drumeţie în Munţii Bucegi, a alunecat într-o prăpastie mai bine de 100 de metri, iar căzătura i-a fost fatală. Salvamontiştii i-au recuperate trupul neînsufleţit duminică de dimineaţă, după aproape 10 ore în care au avut de înfruntat vremea urâtă, vântul puternic şi traseul dificil. „Acţiunea a fost grea, pentru că fata a căzut într-o zonă dificilă şi nu am putut să o coborâm. Am fost nevoiţi să o urcăm spre creastă şi, de acolo, la releul Coştila. Nu a avut nici o şansă de supravieţuire, pentru că a căzut în gol peste 100 de metri. Ne-am chinuit mult timp să o scoatem de acolo şi pericolul a fost foarte mare, deoarece au căzut bolovani şi vremea a fost urâtă”, a spus Ştefan Petruţ, salvamontist în Buşteni. Femeia de 30 de ani era din Bucureşti. Sâmbătă a plecat din Buşteni spre platoul Bucegilor, pe un traseu unde numai alpiniştii cu experienţă se pot descurca. A ajuns după amiaza în zona Valea Albă, iar prietenii spun că, la un moment dat, s-a dezechilibrat şi a căzut în prăpastia adâncă. Neputincioşi să o ajute, cei care o însoţeau au pus mâna pe telefon şi au sunat la 112. Salvamontiştii din Buşteni s-au împărţit în două echipe şi au pornit spre zona unde s-a petrecut cumplitul accident. Oamenii muntelui au ajuns într-un suflet la faţa locului, dar, pentru că se înnoptase şi pentru a nu-şi pune viaţa în pericol, au decis să recupereze trupul fetei a doua zi. „Zona a fost dificilă, iar condiţiile meteo nefavorabile. Vântul, pe alocuri, a depăşit 80 km/oră, poate chiar 100. Turiştii care au plecat pe acest traseu au fost bine echipaţi, pregătiţi, dar o clipă de neatenţie a fost fatală pentru fată. Atunci când sfaturile noastre nu sunt respectate, urmările sunt tragice. Bine ar fi ca toată lumea să ne asculte”, a declarat Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni. Tânăra nu era la prima experienţă pe munte. Prietenii spun că mergea des în drumeţii, însă clipa de neatenţie i-a fost fatală. Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să evite traseele foarte dificile, deoarece ele sunt adevărate capcane chiar pentru alpiniştii experimentaţi. De asemenea, pentru următoarele zile, se anunţă vreme urâtă la munte, aşa că nu vă aventuraţi pe trasee dacă timpul nu se ameliorează.
Adelina ANEI

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co