Actualitate

Risc de avalanşă în Bucegi

risc-de-avalansa-in-buceggiSalvamontiştii avertizează că în Munţii Bucegi există risc însemnat de producere a avalanşelor.

Toate văile sunt periculoase, iar turiştii sunt sfătuiţi să nu urce pe munte în această perioadă. Ultimele ninsori au determinat crearea unui nou strat de zăpadă afânată, depus peste cel îngheţat. „De la 1.800 de metri în sus, riscul de avalanşă este crescut, deoarece a nins, zăpada este foarte instabilă şi poate pleca oricând. De exemplu, s-a declanşat o avalanşă de la Vârful Omu pe Valea Cerbului şi a fost extrem de periculoasă. Am avut foarte multe intervenţii iarna. Nu trebuie să  uităm de cazul celor doi tineri care au murit sub nămeţi iarna trecută, pe Valea Caraiman, dar nici de bărbatul prins de omăt acum doi ani pe Valea Cerbului”, a precizat salvamontistul George Cotinghiu.
Gradul IV
Serviciul Salvamont a anunţat că, pe o scală de la I la V, riscul de producere a avalanşelor în Munţii Bucegi este cotat cu gradul IV, iar la altitudini sub 1800 metri, cu gradul II. Pe numeroase pante şi văi, stratul de zăpadă este foarte puţin stabilizat şi sunt posibile declanşări spontane de avalanşe. Iarna trecută, numărul acţiunilor salvatorilor montani a ajuns la aproximativ zece pe lună. Din păcate, foarte mulţi turişti îşi pierd viaţa în munţi din cauza inconştienţei. Ignoră sfaturile salvamontiştilor şi jandarmilor montani, iar greşelile lor sunt, de cele mai multe ori, fatale. A. A.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co