Tentativele de furt de material lemnos de pe suprafeţele forestiere administrate de către Direcţia Silvică Prahova par că nu mai contenesc. S-ar putea spune chiar că sunt la ordinea zilei şi numai intevenţiile oamenilor legii şi ale personalului silvic sunt de natură să le mai pună stavile. Astfel, de curând, o patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova a identificat, pe raza stațiunii...
În primele ore ale zilei de astăzi, pe raza localităţii Blejoi, un echipaj de jandarmi a observat șoferul unui TIR, în vârstă de 35 de ani, care, după ce a parcat în incinta unei spălătorii, a desfăcut prelata camionului și a descărcat mai multe bunuri pe care le transporta în folosul unui lanț important de magazine. Bunurile sustrase (aparatură electrocasnică și uz gospodăresc, cutii...
În Piaţa Centrală din municipiul Câmpina, comercianţii sunt atent supravegheaţi de autorităţi. Anul acesta, spre deosebire de alte vremuri, furtul la cântar nu se mai practică. „Comercianţii din piaţă ştiu foarte clar că pentru furtul la cântar pierd dreptul de a comercializa produse în piaţă. Această sancţiune, destul de dură, cred eu că îi potoleşte un pic. Anul acesta nu avem nicio reclamaţie la...
Un ploieştean în vârstă de 26 ani este cercetat penal, fiind suspectat că a sustras bijuterii din aur din gestiunea societăţii comerciale la care era angajat. Din cercetările efectuate de poliţişti, a rezultat că în perioada iunie 2011-aprilie 2012, suspectul şi-a însuşit din gestiune diferite sume de bani, iar pentru a acoperi lipsa acestora a întocmit contracte de amanet fictive, pe numele unor persoane...
Lalelele din Câmpina fac cu ochiul trecătorilor. Agenţii de la Poliţia Locală au observat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, o lădiţă cu aceste flori, scoase chiar din sensul giratoriu. Din informaţiile martorilor, se pare că un bărbat şi o femeie au vrut să ia „frumosul” şi la ei acasă, dar au părăsit locul cu puţin înainte de sosirea poliţiei. Cei doi nu au...
Mai mulţi tineri au reuşit să păcălescă vânzătoarea unei bijutierii din Ploieşti şi să fure câteva obiecte din aur. Doi dintre hoţi s-au dat drept un cuplu care era în căutarea unui inel de logodnă. În timp ce vânzătoarea era ţinută de vorbă de „pretenţiosul cuplu”, alţi doi au furat şase perechi de cercei din aur. Din fericire, totul a fost surprins pe camerele...
Asociaţia Sportivă Erigil Proviţa de Sus a fost constituită în urmă cu trei ani, la iniţiativa antrenorului, totodată consilier local, Mihai Burlacu, formându-se o echipă de handbal feminin, care a fost înscrisă în campionatul judeţean. Acum, aceasta se confruntă cu ceea ce oamenii din mediul sportiv numesc „furtul de jucători”. Ca reper competiţional, anul trecut în februarie, echipa a câştigat prima ediţie a Cupei...
Activitatea infracţională în domeniul furtului de produs petrolier din Bărcăneşti se desfăşoară în continuare şi după arestarea grupării conduse de cel supranumit Mocofanu. Încă trei consăteni de-ai lui Marin Dumitru au fost reţinuţi pentru acelaşi gen de activităţi. Bărbaţii, în vârstă de 26, respectiv 30 de ani, sunt cercetaţi pentru faptul că în perioada 2008-2010 au comis mai multe infracţiuni de furt calificat şi...
Pe 16 ianuarie, o femeie de 60 de ani din Ploieşti a reclamat la poliţie faptul că i-a fost furat un geamantan plin cu un milion de euro. Aceasta a declarat că îşi ţinea banii într-o casă nelocuită aflată în aceeaşi curte cu locuinţa părinţilor ei. Banii proveneau din vânzări de terenuri făcute în urmă cu trei-patru ani. Poliţiştii prahoveni s-au mobilizat, în această...
Un băiat în vârstă de 15 ani, din Ploieşti, reţinut 15 zile pentru furt şi tâlhărie, a evadat, la mijlocul săptămânii trecute, în timp ce se afla în Spitalul Municipal din Câmpina. Ion Vasile a solicitat o consultaţie la medic, acuzând dureri de stomac. Ulterior, când era escortat înapoi la duba parcată în curtea instituției, l-a împins pe unul dintre poliţişti, reuşind să fugă....
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co