
Un important producător local de băuturi spirtoase a luat decizia de a investi nu mai puțin de 20 de milioane de euro în construcția unei noi fabrici de alcool, lângă Ploiești, care va produce zece milioane de tone de whisky pe an. Noua facilitate va fi amplasată în comuna Bucov, lângă distileria existentă deja aici. Același producător de spirtoase a anunțat și demararea construcției unei...

Compania British American Tobacco (BAT), a anunțat, luni, în cadrul unui eveniment oficial, că va investi suma de 800 de milioane de euro pentru extinderea activității la Ploiești. La eveniment au luat parte preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Bogdan Toader, vicepreşedintele Ludmila Sfîrloagă, dar și viceprim-ministrul Viorel Ştefan. Obiectivul de investiţie, prin care fabrica din România va deveni prima facilitate de producţie a BAT din...

O firmă chineză va începe să fabrice la Băicoi autobuze electrice pe care le va comercializa în țările europene. Inițiativa investitorului din Republica Populară Chineză beneficiază de sprijinul autorităților locale și județene dat fiind că pentru Băicoi aceasta înseamnă crearea de sute de noi locuri de muncă. Astăzi, investitorul chinez care a creat un parc industrial la Băicoi a semnat împreună cu compatriotul său...

În cadrul unei conferinţe de presă organizată vinerea trecută de către Primăria Breaza, s-a discutat despre stadiul actual al Proiectului „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de străzi urbane, oraş Breaza, judeţul Prahova”. Prin acest proiect, 22 de străzi din Breaza vor fi asfaltate şi modernizate. Printre acestea se numără: 1 Mai, Câmpului, Armata Poporului, Panduri, Colonel Popovici, Plutonier Rădulescu, Victoriei, Sunătorii, Poieniţei, Liniştei, Frunzelor, Privighetorilor, ...

Clădirea Centrului Cultural „Aurel Stroe” din Buşteni va fi modernizată. La etaj şi la mansardă se lucrează de zor la compartimentarea spaţiilor. Investiţia este în valoare de 500 mii de euro şi este realizată din fonduri europene. Lucrările sunt o parte din proiectul de modernizare şi amenajare a Centrului Civic în staţiunea Buşteni, în care sunt incluse monumente istorice şi clădiri de patrimoniu. Directorul...

O investiție de aproximativ 450.000 de euro ruginește în curtea Administrației Domeniului Public și Privat Ploiești. Cele două vidanje de lux achiziționate în urmă cu aproximativ un an ar putea fi folosite abia peste o lună. Autoritățile susțin că din cauza birocrației s-a ajuns în această situație, în prezent așteptându-se licența de transport de la ARR. „Nu au fost folosite din cauza emiterii întârziate...

Primăria şi Consiliul Local al comunei Ariceştii Rahtivani şi-au propus să ridice şcolile şi grădiniţele la nivelul celor din oraşe. Acest lucru a fost realizat printr-o investiţie de 250.000 de lei. Copiii din Ariceștii Rahtivani care învață în școlile din comună se bucură de tot confortul pentru desfăşurarea orelor de studiu. „Dacă le oferim copiilor condiţii adecvate, vor putea fi egali cu ceilalți pe...

Investiţia e blocată din cauza neînţelegerilor dintre societate şi autorităţile locale, referitoare la accesul în supermarket. Mult timp s-a vorbit despre faptul că în Câmpina, pe un fost teren al unei societăţi comerciale situată la intrarea în municipiu, se va construi unul dintre cele mai mari supermarketuri din estul Europei. Toate clădirile existente pe terenul cu pricina au fost dărâmate şi nu a mai...

Administraţia locală din Buşteni a demarat o nouă investiţie lângă domeniul schiabil din staţiune. Trei milioane de lei au fost alocaţi pentru a ridica cea mai complexă estacadă din lume. Vechea structură de dificultate din Buşteni, pe care s-au desfăşurat patru etape de cupă mondială de escaladă pe gheaţă, a dispărut. În locul ei, se ridică o nouă construcţie, complet metalică. Până la sfârşitul...

În ultima perioadă, domeniul schiabil din Buşteni a fost prioritate pentru aleşii locali, motivul fiind dorinţa acestora de a atrage cât mai mulţi turişti atât din ţară, cât şi din străinătate. De curând, administraţia locală a montat o instalaţie pentru copii. Baby-liftul este amplasat în partea draptă a pârtiei Kalinderu şi va funcţiona atât pe timpul iernii, cât şi al verii. „Avem o investiţie...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co