
În cel mult două luni ar putea sosi de la Guvern banii necesari realizării unui campus la Grupul Şcolar Industrial Energetic din Câmpina. Poate că anul 2010 va fi mai bun din punct de vedere financiar, din punct de vedere al fondurilor alocate de Guvern, pentru finalizarea unui proiect destul de ambiţios: construirea unui campus preuniversitar la Grupul Şcolar Industrial Energetic, din Câmpina. Directorul...

Valea Prahovei va avea, la sfârşitul acestui an, un parc de distracţii, care va funcţiona atât iarna, cât şi vara. După modelul staţiunilor din Europa, oraşul Buşteni pregăteşte un fun park, ce va fi inaugurat la sfârşitul lunii viitoare. Acesta se va întinde pe o suprafaţă de 14 mii de metri pătraţi, chiar în apropierea pârtiei Kalinderu, şi reprezintă o alternativă la schi sau...

În Sinaia, toate planurile sunt puse la punct pentru amenajarea unei noi instalaţii pe cablu din Valea Soarelui. Administraţia locală a semnat deja contractul de achiziţionare cu o firmă din Austria, pentru telescaunul cu patru locuri. La ultima şedinţă de consiliu, aleşii locali au anunţat că acesta va fi dat în folosinţă în sezonul 2010 – 2011, iar investiţia ce este inclusă în proiectul...
Patru luni au fost necesare pentru ca firma de construcţii să termine reparaţia străzii Aurel Vlaicu din Ploieşti. După ce constructorii oricum întârziaseră cu lucrările, exact înainte de a fi asfaltată, riveranii, prevăzători, au dorit schimbarea reţelei de apă. Asta ca să nu vina Apa Nova după ce strada a fost asfaltată şi să spargă iar asfaltul în căutarea unei posibile fisuri la conducta...
S-a terminat cu vandalizările şi agresarea animalelor de la Zoo Bucov. Şi asta pentru că, de acum, orice individ certat cu legea poate fi identificat cu uşurinţă. Recent, în parcul memorial Constantin Stere, au fost montate cinci camere video, dintre care două sunt mobile. Acestea funcţionează chiar şi noaptea, drept pentru care şi angajaţii vor mai fi mai responsabili. În plus, imaginea poate fi...
Primăria Ploieşti a montat 12 parcometre în tot atâtea parcări din zona centrală a oraşului. Municipalitatea a dorit ca prin această măsură să descurajeze parcarea gratuită a maşinilor lăsate uneori ore în şir. Investiţia care a costat 120.000 lei îi va determina, însă, pe angajaţii ADPP Ploieşti care până acum taxau în aceste parcări să aibă şi alte activitati. O parte din ei vor...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co