Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că majoritatea albiilor râurilor şi pâraielor din România sunt pline de resturi aruncate de oameni, în special sticle de plastic, de toate formele şi mărimile. Nici albia pârâului Sărata, care trece prin comuna Telega, nu a scăpat de indiferenţa oamenilor, care aruncă gunoiul menajer pe unde apucă. Aşa că, administraţia locală, care plăteşte bani către asistaţii...

Niciunul dintre cele 15 blocuri din Ploiești aflate în lucrări de reabilitare termică nu este gata. În vara anului trecut au fost trase la sorți 200 de blocuri din oraș care ar fi urmat să fie reabilitate termic până la sfârșitul lui 2009. Programul gratuit cu care se mândrea Primăria Ploiești nu poate fi continuat așa cum s-ar dori, pentru că, deocamdată, lipsesc fondurile...

Introducerea a doi kilometri de canalizare pe drumul judeţean care străbate comuna Poiana Câmpina, către Proviţa, a avut efecte… şi bune şi rele. Bune au fost în special pentru locuitorii din zona respectivă, care acum au parte de condiţii mult mai civilizate de trai. „Lucrările au decurs destul de bine, având în vedere şi vreme care a fost. S-a circulat mai greu, dar avem...
Aleşii judeţeni au aprobat, săptămâna trecută, în cadrul unei sedințe extraordinare, planul integrat de dezvoltare al polului de creştere Ploieşti-Prahova, în perioada 2010-2013. Finanţarea acestui plan se va realiza prin toate Programele Operaţionale finanţate din Instrumente Structurale, pentru că programul înseamnă mai multe proiecte adunate pentru acelaşi scop: dezvoltarea localităţilor din polul de creştere pe toate planurile, respectiv afaceri, servicii de bună calitate şi...

Administraţia locală din Sinaia a început să demoleze construcţiile ridicate ilegal la Cota 1400. Este vorba despre o clădire de lângă telegondolă, în care au funcţionat un restaurant şi un centru de închirieri echipamente. Decizia de demolare a clădirii din vecinătatea telegondolei a stârnit nemulţumirea patronului, care a fost convins să elibereze spaţiul public de bună voie, abia după ce s-a pronunțat în acest...

De trei ani de zile, locatarii blocului A7 de pe Strada Cezar Petrescu din oraşul Buşteni, se judecă cu municipalitatea, pentru dreptul de folosinţă al unui teren. Este vorba de câțiva metri pătrați aferenți blocului în care locuiesc, autoritățile contestând documentele locatarilor şi susținând că aceştia au dreptul doar la terenul de sub clădire. Constantin Tărbujaru, pensionar şi vechi locatar al blocului A7 a...

Acțiunea de astupare a gropilor existente pe partea carosabilă din municipiul Câmpina a stârnit nemulțumirea localnicilor, care susțin că lasă mult de dorit calitatea lucrărilor. Iarna grea prin care am trecut a lăsat în urmă adevărate cratere. Cratere pe care şoferii, inclusiv cei câmpineni, le-au înjurat printre dinţi de nenumărate ori. Aşa că, administraţia locală a luat decizia ca gropile apărute în carosabil să...

În urma unui telefon primit la redacţia postului “Valea Prahovei TV”, într-una din zilele de la începutul săptămânii trecute, de la un cetățean care sesiza modul în care sunt consumaţi banii contribuabililor, ne-am deplasat în cartierul care se construieşte în zona de sud a municipiului Câmpina, pentru tineri. Așa am constatat că, în timp ce afară ploua, după cum anunțaseră meteorologii, firma care a...

Firme şi firmuliţe se agită frenetic prin Câmpina, de ceva vreme, încercând să plombeze străzile cu asfalt care ar trebui să dureze șase luni de zile. Angajații municipalității merg pe teren și… retușează ce-au lăsat în urmă societățile care se ocupă de lucrări. Mergând pe străzile Câmpinei, am stat de vorbă cu cei care asfaltau plombele. În zona Spitalului Municipal ne-am întâlnit cu câţiva...

Trei ore a ţinut ultima şedinţă a Consiliului Local la Ploieşti. Aleşii au dezbătut 40 de puncte, dar au şi stat să se contrazică pe diverse subiecte, ca de obicei în ultimul timp. Patru proiecte de hotărâre au fost scoase şi alte patru au fost introduse pe ordinea de zi. Printre subiectele importante se numară şi aprobarea noilor tarife de salubritate din municipiu. Astfel,...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co