
Sala de ședințe a Direcției județene a Finanțelor Publice din Ploiești a găzduit, astăzi, o întâlnire de lucru între prefectul județului, Adrian Dobre, și primarii localităților din Prahova. Edililor le-au fost prezentate prevederile Ordonanței de Guvern nr. 9 din 2010, privind garantarea cofinanțării autorităților publice locale pentru proiecte pe fonduri structurale. Primarii au fost, astfel, înștiințați că există un program de sprijin pentru beneficiarii...
1,2 miliarde de lei vechi încasează primăria din Valea Doftanei, pentru un teren pe care nu este construit nimic. Dacă, iniţial, locul unde era odată popasul Vlădişor, de lângă lacul Paltinu, a fost câştigat de SC. Pieţe, Târguri şi Oboare, adică de Victor Bercăroiu, din cauza faptului că nu a fost ridicată nici o construcţie, terenul a fost concesionat altei firme, care îi aparţine...

Pornind de la ideea că nu toți oamenii simpli știu cum să se adreseze autorităților pentrru rezolvarea problemelor comunitare pe care le au, politicienii liberali câmpineni vor face ei cunoscute doleanțele cetățenilor. Peneliştii câmpineni au lipsit o perioadă destul de mare din prim-planul vieții politice din localitate, dar acum au revenit, dornici să se implice și mai mult în viața comunității. „Marcaţi de rezultatele...
Prahova are, în sfârșit, un buget pentru anul 2010, după ce, în cursul săptămânii trecute, consilierii județeni au votat pentru 350 de milioane de lei. Și cel al Ploieștiului este mai mare comparativ cu cel de anul trecut. Aleșii județului au votat, săptămâna trecută, proiectul de buget pe 2010. Acesta este estimat la 350 de milioane de lei, cu puțin mai mare comparativ cu...
Aceste surse de poluare ar putea fi ecologizate mai ușor dacă societățile comerciale ce le dețin ar fi ajutate de autoritățile centrale. Ideea îi aparține deputatului PD-L de Prahova Andrei Sava, care, săptămâna trecută, i-a adresat ministrului Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, o întrebare scrisă cu privire la posibilitatea acordării de asistenţă de către minister companiilor din Prahova obligate să golească depozitele de reziduuri...

Iarna nu s-a încheiat, încă, în zona montană, dar administraţia locală din Sinaia s-a decis să ia primele măsuri pentru a rezolva problema gropilor ivite în carosabil. Acestea sunt astupate, deocamdată, cu un material special, ce va rezista până în primăvară. Atunci, când vremea se va încălzi, va demara asfaltarea propriu-zisă pe străzile din oraş, după cum a declarat primarul Vlad Oprea.Din păcate, în...
Sărbătoare în Buşteni, la împlinirea a 20 de ani de la înfrăţirea cu oraşul Moissy-Cramayel din Franţa. Pentru a marca aşa cum se cuvine evenimentul, o delegaţie din Franţa a venit în vizită pentru câteva zile în staţiunea de la poalele Bucegilor. Oficialităţile celor două oraşe şi-au dat mâna şi au vorbit despre realizările din ultimii ani, dar şi despre schimburile de exeperienţă între...

Ieri după-amiază, la Ploiești, a avut loc o dezbatere publică pe proiectul de buget pe anul 2010. Evenimentul a fost găzduit de sala Europa a Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, pentru că este bine ştiut faptul că Primaria Ploiești nu are un sediu propriu unde să-şi desfășoare ședințele de consiliu și alte acţiuni. Cu toate că dezbaterea a fost anunțată în presă şi...

Partidele politice din Breaza vor fi evacuate din spaţiile pe care le deţin în fosta clădire a Primăriei. Edilul vrea să aducă bani în plus la bugetul local, aducând Poşta, cu chirie, în locul organizaţiilor politice. După ce a anunţat că va închiria un spaţiu în Primărie pentru SC Hidroprahova, primarul oraşului Breaza, Nicolae Ferăstrăieru, pregăteşte o mutare surprinzătoare pentru a aduce bani la...

Viorel Sisea, reprezentantul organizaţiei PSD, a pierdut sprijinul partidului, iar locul său rămas liber în Consiliul Local al stațiunii a fost luat de social-democratul Marian Zidaru Ivășcioiu. În 2008, acesta a fost şeful de campanie al candidatului PSD la Primăria Sinaia, iar în prezent ocupă funcţia de vicepreşedinte al organizaţiei locale. Nou consilier şi-a trasat şi obiectivele. Îşi doreşte să ducă la bun sfârşit...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co