Administratie

Ceva mai mulţi bani decât anul trecut

Prahova are, în sfârșit, un buget pentru anul 2010, după ce, în cursul săptămânii trecute, consilierii județeni  au votat pentru 350 de milioane de lei. Și cel al Ploieștiului este mai mare comparativ cu cel de anul trecut.

Aleșii județului au votat, săptămâna trecută, proiectul de buget pe 2010. Acesta este estimat la 350 de milioane de lei, cu puțin mai mare comparativ cu anul trecut. Din acești bani, peste 57 de milioane de lei au fost alocați pentru diverse proiecte ale localităților prahovene. Există, însă, și fonduri pentru sistemul sanitar. Pentru Spitalul Județean de Urgență s-au alocat 4,2 milioane de lei, iar Maternitatea și Spitalul de Pediatrie din Ploiești vor primi câte 1,2 milioane de lei. Alte 16 milioane vor fi alocate reparațiilor ce vor fi efectuate la drumurile județene sau comunale, iar localitățile afectate de alunecări de teren vor fi și ele ajutate cu diverse sume de la bugetul Consiliului Județean.

Și la Ploiești sunt bani în plus
Bugetul municipiului este estimat la 5.300 de miliarde de lei vechi. Mai bine de jumătate din această sumă va fi folosită pentru investiţii în infrastructură. Totodată, după cum a precizat şi premierul Boc în vizita la Ploieşti, vor veni bani și de la Guvern și de la Uniunea Europeană, prin anumite proiecte. Partea de cofinanţare care îi revine Primăriei Ploiești a fost stabilită la 100 de miliarde de lei vechi, pentru aceste programe susținute, în cea mai mare parte, din fonduri europene. Vorbim de proiectele incluse în Polul de Creştere, unde prioritare sunt reabilitarea căilor de rulare a tramvaielor, Parcul Municipal Vest, subtraversarea căii ferate la Gara de Vest şi modernizarea Podului de lemn, toate cu termen de finalizare 2012. Primăria a mai alocat patru miliarde de lei vechi pentru pista şi gardul Hipodromului, iar construcţia stadionului „Ilie Oană” e estimată la zece milioane de euro. R. E. u

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co