
Noua lege privind eliberarea pașapoartelor aduce noi reglementari în domeniu. Astăzi, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții, ministrul Administrației și Internelor, Carmen Dan, a anunțat că noua lege prevede ca pașapoartele electronice să aibă o valabilitate de zece ani, față de cinci ani, cât este în prezent. Un alt element de noutate este acela că pașapoartele simple, cu valabilitate de un an, vor fi...

Primăria Ploiești intenționează să demoleze clădirile dezafectate de pe strada Cosminele 11A și organizează, pentru a doua oară, o licitație pentru achiziționarea de servicii de proiectare tehnică. Se estimează că valoarea serviciilor de proiectare tehnică pentru lucrările de demolare se ridică la 4.000 de lei fără TVA, aceasta urmând a fi suportată din bugetul local. Municipalitatea intenționează să demoleze patru construcții dezafectate, pentru a...

Municipalitatea a anunţat recent că în această vară vor începe lucrările pentru introducerea reţelei de canalizare pe străzile din cartierul Mitică Apostol, una dintre cele mai izolate şi ignorate zone ale municipiului. Viceprimarul Cristian Ganea s-a deplasat, personal, zilele trecute în zonă pentru a face ultimele verificări și a vedea dacă planurile corespund cu situaţia din teren. Astfel, Ganea a anunţat că lucrările vor...

Viceprimarul Cristian Ganea a lansat recent o propunere la nivelul Consiliul Local referitoare la posibilitatea ca ploieștenii să poată închiria locurile de parcare rezidențiale și a revenit, astăzi, cu detalii referitoare la condițiile în care vor putea fi revendicate parcările și metodologia de aplicare a noilor reguli. Una dintre condiții ar fi ca pentru un apartament să nu se poată închiria decât un singur...

Viceprimarul Cristian Ganea, însoțit de reprezentanți ai mai multor direcții din Primărie, precum și ai Apa Nova, a efectuat, astăzi, o vizită de lucru în cartierul ploieștean Mitică Apostol, având ca obiectiv realizarea rețelelor de apă și canal. După ani de zile în care locuitorii acestui cartier nu au primit decât promisiuni electorale, se pare că viceprimarul este hotărât să schimbe soarta celei mai...

Municipiul Ploiești mai are de așteptat cel puțin încă un an de zile și trebuie să mai aloce o sumă de încă patru milioane de euro pentru a avea o stație de epurare funcțională. Anunțul a fost făcut, astăzi, într-o conferință de presă pe tema poluării în municipiu, de către edilul șef, Adrian Dobre. ”Într-un an avem stația de epurare funcțională!”, a spus Dobre....

Relantisoarele, marcajele și indicatoarele rutiere ar putea intra în atribuțiile Serviciului de Gospodărire Urbană Ploiești. Cel puțin asta propune viceprimarul orașului Cristian Ganea, care susține că această inițiativă ar fi de natură să aducă mai multă eficiență în execuția anumitor lucrări stradale și, totodată, costuri mai mici. Până acum, responsabilitatea în ceea ce privește marcajele rutiere, montarea și demontarea relantisoarelor, a semnelor de circulație...

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a afirmat, într-o conferinţă de presă susținută astăzi, că oraşul nu a beneficiat de sprijinul Ministerului Mediului pentru rezolvarea problemei poluării, pe care ploieștenii o reclamă de multă vreme, dar că măsuri au fost luate. Edilul șef a mai afirmat că în tot acest timp reprezentanţii primăriei au luat o serie de măsuri concrete pentru îmbunătățirea calității aerului în...

Primăria Municipiului Ploiești a anunțat finalizarea licitației privind achiziția a 50 de autobuze diesel. La începutul acestei săptămâni a fost finalizată procedura de evaluare a ofertelor, iar timp de 10 zile vor fi aşteptate eventuale contestaţii. Adrian Dobre, primarul municipiului, estimează că dacă totul decurge normal, la finalul lunii ar putea semnat contractul. Licitația a fost câștigată de firma BMC Truck & Bus pentru...

Șeful social-democraților prahoveni, Bogdan Toader, susține că PSD nu avea cum să exercite presiuni asupra angajaților mai multor instituții publice din județ pentru a-i obliga să meargă la miting pentru simplul motiv că respectivele instituții nu sunt conduse de membri ai PSD. Mai mulți angajați ai unor instituții publice din Ploiești au acuzat că sunt supuși unor presiuni pentru a participa la mitingul PSD...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co