
Consiliul Județean Prahova s-a reunit în această dimineață într-o ședință pe a cărei pe ordinea de zi figurează o serie de proiecte de hotărâri, printre care și rectificarea bugetului. La acest capitol, una dintre investiții este achiziționarea unei steme oficiale a României 3 D, care ar urma să fie amplasată pe fațada Palatului Administrativ. Investiția, dacă proiectul de hotărâre referitor la rectificarea de buget...

Cantitățile însemnate de precipitații care au căzut în ultimele zile în Ploiești au scos la suprafață o problemă gravă, dar în același timp veche, cu care se confruntă ploieștenii, respectiv canalizarea ineficientă, din cauza căreia apa strânsă pe carosabil a ajuns să aibă o adâncime de câteva zeci de centimetri. În această situație se află și persoanele care locuiesc în zona Teleajen, care, în...

Laptele UHT, cornul și mărul figurează pe lista produselor alimentare care ar urma să fie distribuite elevilor prahoveni, limita valorică zilnică pentru un preșcolar fiind stabilită la nivel național la 2,05 lei. Lista face obiectul unei propuneri elaborate de Consiliul Județean Prahova privind lista de produse alimentare care ar urma să fie distribuite în școlile din județ. Conform unui proiect de hotărâre, care va...

Primăria Municipiului Ploiești a luat decizia de a închide circulației auto Bulevardul Castanilor în ziua de duminică, 1 iulie, pentru a permite desfășurarea în bune condiții a unei competiții de ciclism. Astfel, într-un comunicat al municipalității ploieștene se anunță că, în data de 1 iulie 2018 are loc competiția de ciclism “Road Grand Tour – Summer Kids Edition”, organizată de Primăria Municipiului Ploieşti, în...

Primarul Ploieștiului, Adrian Dobre, a anunțat, astăzi, că lucrările de asfaltate efectuate recent în municipiu vor fi atent verificate în perioada în care se va afla în vigoare codul portocaliu de ploi torențiale, anunțat și pentru județul Prahova. Demersul anunțat de edilul șef vine după o serie de semnalări adresate municipalității care au arătat că pe anumite străzi unde au avut loc asfaltări după...

Municipalitatea continuă să facă eforturi pentru a preveni producerea de accidente pe străzile din Ploiești, căutând, prin montarea de relantisoare, să determine șoferii să respecte limita de viteză măcar în apropierea trecerilor de pietoni și a școlilor ori în alte zone unde riscul de accidente este foarte mare. În acest sens, Direcția Tehnic-Investiții a Primăriei Ploiești a coordonat montarea de noi relantisoare în oraș,...

Primarul Municipiului Ploiești, Adrian Dobre, a acceptat, astăzi, pe loc, invitația care i-a fost adresată de a se urca pe o bicicletă și a se deplasa pe acest mijloc de transport până la ieșirea din oraș. În ce context a făcut acest gest? Ei bine, edilul șef a dorit să se alăture în acest fel marșului de ciclism intitulat „Pedalăm pentru România”, care a...

Astăzi, 26 iunie 2016, esplanada din faţa Palatului Administrativ din Ploiești a găzduit ceremonia publică de înălţare a Drapelului Naţional, pentru a marca ziua dedicată acestui simbol al națiunii române. Administratorul public al județului Prahova, Fabioara Ionescu, a sărbătorit Ziua Drapelului Naţional al României alături de șeful Garnizoanei Ploiești, Petrișor Jalbă, primarul Municipiului Ploiești, Adrian Florin Dobre, subprefectul județului, Emil Drăgănescu, consilieri județeni și...

S.C. Hale şi Pieţe S.A., societatea subordonată administraţiei ploieştene care gestionează pieţele din municipiu, Halele Centrale şi Oborul, a lansat în această lună o procedură de achiziţie pentru a oferi pachete de lapte praf angajaţilor. Măsura se adresează salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii grele. Conform prevederilor în vigoare, angajatorul este obligat să ofere angajaților produse lactate, atunci când munca este prestată într-un...

La o zi după ce postul de televiziune Valea Prahovei TV anunța că societatea Hidro Prahova va majora tarifele la apă, începând cu data de 1 iulie 2018, operatorul regional al sistemelor de apă și canalizare din județul nostru a făcut anunțul oficial în acest sens. Astfel, Hidro Prahova S.A. a anunțat, astăzi, ajustarea prețurilor și tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co