Administratie

Vicele din Scorţeni a fost demis

iulian-barbuAnul 2010 a venit cu demiterea viceprimarului din comuna Brebu și a continuat cu o şedinţă extraordinară pentru demiterea viceprimarului din Scorţeni, Iulian Barbu. Motivele invocate de consilierii locali au scos în evidență faptul că acesta nu ar fi demonstrat că dispune de capacitate organizatorică, nu are cunoştinţe profesionale într-un domeniu vast şi nu s-a ocupat de curăţenia din comună. Tabăra acestuia susține, însă, că e doar o răfuială politică.

„Materialul prezentat în expunerea de motive este insuficient argumentat din punct de vedere legal”, a declarat viceprimarul Iulian Barbu. La ședința de Consiliu Local a comunei Scorțeni, ținută la mijlocul săptămânii trecute, consilierii şi câţiva locuitori au luat cuvântul, argumentând pro şi contra demiterii viceprimarului. Edilul șef nu a participat la această întâlnire, cerând concediu de odihnă, în această perioadă. Unul dintre susţinătorii lui Iulian Barbu a fost deputatul PNL Prahova, Graţiela Gavrilescu. „Preferam să văd, într-adevăr, o expunere de motive pertinente, conform legii. Atâta timp cât nu am văzut nicio propunere pertinentă, decât un simplu articol: vrem să schimbăm un viceprimar cu un altul, cu părere de rău vă spun: trebuie schimbat viceprimarul nu pentru că nu şi-a făcut datoria, ci pentru că este de altă culoare politică”, a spus Graţiela Gavrilescu. În cele din urmă dorința consilierilor s-a îndeplinit: viceprimarul şi-a pierdut funcţia, cu nouă voturi pentru, trei voturi împotrivă şi trei voturi nule. Să fii avut această şedinţă influenţe politice? „Trebuia să fim întrebaţi şi noi, locuitorii comunei. Vreau să vă spun că şi-a făcut datoria. Şi la inundaţii a participat dânsul, în cizme, cu lopata în mână. Nu trebuia demis. Pe noi nu ne-a întrebat nimeni nimic”, a spus un locuitor al comunei. „Noi, oamenii din comună, am venit aici şi ne-au băgat la capitoul Diverse. Ei au votat, au făcut ce au vrut, iar noi plătim. Nu doar că vicele nu trebuia demis, dar trebuie băgaţi toţi consilierii în Tribunal. Dacă ei s-ar duce să vadă cum arată un cartier din Bucureşti şi cum arată această comună, ca un boboc, cred că nu ar mai vorbi aşa. Noi, cetăţenii, am fost puşi la Diverse, deci daţi afară. Noi nu avem voie să vorbim, sau să votăm. Noi doar băgăm mâna în buzunar, să-i ţinem pe ei pe funcţii”, a spus un alt localnic. Iulian Barbu spune că a fost un vot politic, o sarcină de partid ca el să fie înlăturat, deoarece activitatea zilnică pe care a desfăşurat-o se reflectă în imaginea localităţii și, pe de altă parte, PNL Prahova simte o anumită presiune din partea PDL-ului.

Reacție în conferință
Iulian Barbu a venit la Ploiești,  ulterior demiterii sale, și, alături de deputatul Grațiela Gavrilescu, a participat la o conferință de presă. Cum expunerea de motive care a însoțit proiectul de hotărâre votat într-o ședință extraordinară nu este tocmai edificatoare, concluzia PNL este că nu a fost altceva decât un atac politic. „Motivele reale, după părerea mea…, cred că este vorba de un bold în coasta PNL-ului. Acest partid, PD-L, este ca o caracatiță și încearcă să acapareze cât mai multe posturi, nu contează de studii, nu contează dacă ți-ai făcut datoria, trebuie neapărat să-și pună omul lor”, a declarat Iulian Barbu.
În plus, spune acesta, primarul în funcție are o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă care îl condamnă pentru abuz în serviciu și este foarte posibil ca în viitorul apropiat să se facă alegeri. Un lucru e, însă, cert. Hotărârea va fi atacată în instanță. „PNL-ul va ataca în Contencios-Administrativ întreaga hotărăre, bineînțeles, și ne vom aduna și ne vom gândi cum ne vom îndrepta și împotriva altor factori din executivul Primăriei Scorțeni”, a declarat deputatul Grațiela Gavrilescu.
Liberalii susțin că în urmă cu trei luni, la Azuga, un alt viceprimar liberal a fost destituit pe aceleași criterii.Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co