Social

Soluţie provizorie – Container pentru sinistraţii din Valea Lespezi

După ce, pe 13 iulie, casa lor a fost luată de mal, membrii familiei Popa din satul Valea Lespezi, comuna Ceraşu, s-au mutat recent în două containere industriale dotate cu minim de condiţii. Chiar dacă aceasta nu este decât o soluţie temporară, oamenii şi-au mutat lucrurile pentru că nu au încotro. Ei nu ştiu când se vor muta într-o casa normală, dar spun că, deocamdată, este bun şi containerul. „Este o soluţie provizorie, dar nu mai puteau sta nici la rude. Se caută soluţii pentru ca Primăria să le acorde acestor oameni teren pentru a-şi construi o altă casă”, a declarat prefectul Radu Oprea.  Pentru a le mai îndulci situaţia, preotul paroh le-a adus sinistraţilor ajutoare constând în îmbrăcăminte şi încălţăminte. Din nefericire, şi alte case din Ceraşu au fost afectate de alunecările de teren, după cum a precizat primarul Dumitru Duca. Deşi nu este vorba de o locuinţă adevărată, aşa cum este obiceiul, la cele două containere a venit preotul pentru a le binecuvânta. Familia Popa a rămas pe drumuri după ce, în urma ploilor torenţiale din perioada 11/12 iulie, pământul pe care se afla casa lor a luat-o la vale, avariindu-le grav locuinţa. (R.E.)

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co