O jerbă pentru Ziua Naţională
Despre morţi, numai de bine; despre eroi, de foarte bine…, de glorie, de cinste, de recunoştinţă, pentru cei ale căror suflete înarmate până-n dinţi cu dragostea de patrie – oricare ar fi ea -, îşi trăiesc pacea în Câmpiile Elizee, Walhalla, în Rai sau în orice groapă comună a mentalului colectiv, încă nesacralizată de muritorii lipsiţi de imaginaţie. Ei sunt voievozii trecutului, regii onoarei, împăraţii demnităţii şi ai tuturor virtuţilor pe care noi, astăzi, le-am gătit la foc mic, în piaţă, în bucătăria de campanie. Nu contează cum se poartă alţii cu panteonul lor, dar noi, românii, fiii neurecheaţi ai lui Traian şi Decebal, am transformat Ziua Naţională într-o reţetă a indiferenţei, a ipocriziei…
Mari amatori de paradă – fie ea militară sau de orice fel -, am călcat în picioare emoţia în pas de defilare, am depus imortele cu soţ în glastra eroilor şi am numărat aluniţele istoriei în discursuri interminabile, obraznic întorşi cu spatele la statuie. Am uitat sau poate n-am ştiut niciodată că fiecare poartă în ea memoria jertfiţilor pe care îi reprezintă.
Iar unora, celor împinşi de soartă şi de sorţii cu gulere politice la eroism social cotidian, nu le-a trecut nici măcar un gând tricolor prin minte de 1 Decembrie, un gând care să fluture preţ de o clipă speranţa că vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât. Pentru ei, istoria nu e altceva decât o murătură, lângă fasolea cu cârnaţi. Adrian RADULESCU
