Editorial

Mioriţa, la ultimul vers

Într-o perioadă în care România rimează cu sărăcia şi chiar cu criza, graţie priceperii şi eforturilor creative de vers alb ale unei generaţii de politicieni figuri de stil, am înţeles că românul nu prea pune cu succes umărul la hei-rup, de vreme ce, printr-o metaforă a sorţii, s-a născut mai de grabă poet, decât harnic. Şi, din păcate, cu bancuri cu Băsescu nu ieşim din marasmul economic, după cum n-am ieşit din comunism cu bancuri cu Bulă şi nici măcar strămoşii n-au clădit o naţiune performantă cu balada Mioriţa – scriitură de căpătâi prin partea locului.
A nu se înţelege, păcatele mele, că produc umezeli contra vântului sau avântului literar autohton, dar cred că oaia tot oaie rămâne, chiar dacă ar avea capacitatea extraordinară de a-i behăi în ureche personajului principal cum să trăiască bine. Unde mai pui că, nici măcar nu identific, în turma politică actualizată, o laie bucălaie în stare să deţină un secret existenţial, demn de o baladă. Ba chiar cred că, pe acest picior de plai, fostă gură de rai, nu a mai rămas nimic mioritic în afară de invidia şi lăcomia ciobănească a multora şi de berbecii despre care versurile nu pomenesc, lăsând generaţiilor viitoare povara de a le descoperi singure caracterul. Meşterii populari se plâng că nici lână nu mai au, de-o cergă sau altceva de vândut turiştilor străini, educaţi cu poeme despre eroi civilizatori. Importă, ruşinos, de prin Polonia şi Ungaria, până şi materia primă a unui lucru manual tradiţional.  Adrian RADULESCU

Targul National Imobiliar
Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co