Cuvânt pe buza gropii
Drumul Naţional nr. 1 în sus, Drumul Naţional nr. 1 în jos… Una-două, pomenim această şosea pavată, în general, cu bune intenţii şi, în particular, în zilele însorite de vară şi weekend-uri de iarnă, cu un strat de uzură din bucureşteni, mari amatori de inspirat şi mai ales de expirat aere montane pe Valea Prahovei.
Vin des… Pleacă, se întorc… Pleacă şi se întorc la punct fix, cu regularitatea unui organism perfect programat ca să facă bani, cuprins de spasme recreative. Se întorc ca un dulău morocănos, dar mândru că a învăţat drumul spre casă sau, dacă vreţi, asemenea unui stăpân burghez lipsit de imaginaţie turistică, dar suficient de creativ pentru a-şi proiecta singur vila de vacanţă în poiana… „Sectorului 7” al Capitalei.
Dar nici măcar pentru faptul că eu – un provincial de esenţă tare înghesuit într-o sticluţă socială mică – nu sunt un amator de show-uri vulgare cu bucureşteni bară la bară, nu trebuie să ascundem ideea progresului, ideea libertăţii de exprimare în timpul liber, în gropile din artera turismului românesc – Drumul Naţional nr. 1.
Ştiu, nu asta a fost intenţia celor care în vară au asfaltat atât de… perfect, încât, după numai câteva luni, pe Posada, au apărut gropi simetrice. Ei pur şi simplu oferă străinilor o… vedere de excepţie pentru ţara lor, o piedică… în calea uitării. Şi când te gândeşti că Peleşul e atât de frumos… Adrian RADULESCU
