
Dacă până acum vremea caldă nu a pus probleme, au fost suficiente doar două zile de ninsoare ca Sinaia să devină pârtie de sanie. Trotuarele sunt pline de zăpadă, iar pe străzile periferice, cu greu se poate circula. Şi asta în condiţiile în care la începutul iernii calendaristice, reprezentanţii firmei de deszăpezire susţineau că nu vor fi probleme cu zăpada în oraş. Într-adevăr pe...

Administraţia câmpineană s-a ocupat, în ultima perioadă, de modernizarea străzilor, o activitate cerută de cetăţeni. În primul rând, are loc reasfaltarea unor străzi, lucrare deja licitată. S-a început modernizarea pe Industriilor, Petrolistului, Izvoarelor sau Dorobanţi. Urmează şi străzile M. Eminescu şi Republicii. „A doua acţiune este de modernizare a unor alei din Câmpina, lucrare pentru care acum emitem certificate de urbanism, se fac măsurători,...

Câteva străzi din cartierul Veteranilor din Câmpina poartă numele unor localnici care s-au jertfit pentru patrie. Grija pentru memoria înaintaşilor se manifestă şi la cei mici, elevii unei instituţii de învăţământ din localitate având sarcini precise de menţinere a curăţeniei în zona monumentelor eroilor. Oameni care au trecut prin clipe cumplite şi care s-au luptat ca România să fie ce este astăzi au fost...

Un tragic accident de circulație s-a petrecut săptămâna trecută, pe Drumul Național nr. 1 D, la intrare în localitatea Albeşti. În urma incidentului, trei prahoveni şi-au pierdut viaţa. Aceştia se întorceau din vacanţă, de la mare, şi mergeau spre Valea Prahovei. Se pare că şoferul a fost cuprins de oboseală şi a adormit la volan. Asta a făcut ca maşina să intre pe contrasens...

Se pare că administraţia câmpineană şi-a propus să asfalteze toate străzile şi străduţele municipiului, chiar dacă oamenii aşteaptă minunea pentru Calea Doftanei şi Bulevardul Carol I. Vineri s-a făcut recepţia pentru Strada Solidarităţii care are acum canalizare şi este asfaltată. Strada Solidarităţii este una cu trotuare şi carosabil, pe care s-a introdus şi o canalizare menajeră. S-a lucrat oarecum greu, deoarece curţile nu au...

În cadrul şedinţei Consiliului Local al municipiului Câmpina din 26 mai, a fost introdus, pe ultima sută de metri, un proiect de hotărâre privind schimbarea denumirilor unor străzi. Consilierul Marian Nistor a prezentat proiectul din partea Comisiei de Urbanism, precizând propunerile care au fost făcute Comisiei de Atribuire de Denumiri din cadrul Prefecturii Prahova. Răspunsul primit de la Prefectură i-a surprins în mod neplăcut...
Ploieştiul poate fi considerat, cu succes, oraşul maşinilor abandonate. Doar anul trecut, lucrătorii Serviciului de Gospodărire Urbană (SGU) din cadrul municipalităţii au identificat peste 500 de automobile. Dintre acestea, puţin sub 50 au fost valorificate la Remat, ceea ce înseamnă că la bugetul local au ajuns aproximativ 3.050 de lei. „În decursul anului 2010, au fost identificate în oraşul Ploieşti 530 de maşini abandonate,...

Dragostea cu năbădăi a dus la pierderea unei vieți. Săptămâna trecută, un bărbat din Urlați a fost ucis de concubina sa. Oamenii legii au împărțit avertismente și amenzi în dreapta și-n stânga, tututor celor care au încălcat normele rutiere, fie ei conducătorii auto, motocicliști, căruțași sau pietoni. “S-au aplicat mai multe sancțiuni, printre care și conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală și conducătorilor de...
Se pare că administraţia locală câmpineană nu are de gând să piardă vreun ban în acest an de criză. Aşa că toate fondurile sunt folosite repede, mai ales în lucrări de asfaltare. Astfel, au început lucrările pe străzile Câmpului, Goleşti şi Aleea Fluturaş. „Strada Goleşti este foarte circulată şi avea şi nişte probleme cu rămânerea apei pe carosabil, la intersecţia cu Griviţei, stradă care...

Locuitorii din Brebu îşi văd împlinit visul de a avea asfalt pe străzile comunei şi trotuare aşa cum scrie la carte. Pentru locuitorii din comuna Brebu, să aibă asfalt la poartă presupunea să locuiască pe drumurile principale. În rest, oamenii se luptau cu pietrele, cu noroaiele şi iernile grele. Planurile s-au pus în practică, astfel încât se lucrează la asfaltarea a 5 km de...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co