16.000 de lei şi sute de kilograme de marfă confiscate. Acesta este rezultatul unui controlului fulger organizat de către oamenii legii în zona pieţei centrale din Ploieşti. Pe lângă acţiunile punctuale organizate, poliţiştii au întreprins activităţi de creştere a siguranţei publice, de prevenire si combatere a ilegalităţilor privind comerţul cu produse agroalimentare şi de combatere a faptelor antisociale. În urma controlului, a fost depistată ...
Odată cu intrarea în postul Crăciunului, preţul legumelor şi fructelor a crescut simţitor în Sinaia. Dacă, în urmă cu o săptămână, un kilogram de roşii costa 5 lei în pieţe, acum preţul a ajuns la 6,5-7 lei pentru un kilogram. Cartofii, de la 0,90 de lei pentru un kilogram, au ajuns la 1,5 lei, iar fasolea uscată costă 7-8 lei. Nici ardeii nu sunt...
Până acum, electricieni, tâmplari sau ingineri de meserie, iar de astăzi bucătari pe Valea Prahovei. Zeci de persoane care şi-au pierdut locul de muncă în ultimele luni au o nouă şansă. Şomerii au urmat mai multe luni un curs de gastronomie, după care au susţinut examenul teoretic şi practic. La final, au primit diploma de bucătari, diplomă care este recunoascută internaţional. Cursurile au fost...
Pentru a combate evaziunea fiscală, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Prahova au mers, de data aceasta, la un control în piaţa de flori din Ploieşti. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii, să constate că niciuna dintre comerciante nu era absolut în regulă cu actele privind comercializarea florilor. Unele chiar nu au putut prezenta niciunul dintre documentele cerute de oamenii...
În plină vară, legumele sunt mai scumpe față de așteptările populației, pentru că pe piață avem recolte salvate cu greu din calea ploilor sau marfă din import. Peste 1.000 de hectare cu legume au fost afectate de ploile căzute în Prahova în ultimele săptămâni. Roșiile s-au mănat sau nu au rodit, iar legume ca morcovii și ceapa au fost acoperite de apă. 30% din...
Ani de zile a încercat administraţia locală din Câmpina să combată comerţul ambulant cu fructe de pădure și cu ciuperci, dar abia acum ar putea găsi o soluție. Dacă până acum s-a dovedit că lupta cu acești vânzători nu poate fi câştigată, în sensul că majoritatea câmpinenilor preferă să cumpere astfel de produse, decât să alerge pe coclauri pentru a le culege cu mâna...
Vă puneţi mereu întrebări în legătură cu preţurile mari ale legumelor din pieţe? De ce în poarta ţăranilor acestea sunt mult mai ieftine, dar ajung în pieţe scumpe? La fel s-au întrebat şi poliţiştii prahoveni de la Investigarea Fraudelor şi comisarii Gărzii Financiare şi au mers la o razie în piaţa din comuna Pucheni. Aici i-au luat la întrebari pe comercianţii intermediari care vin...
Un prahovean a fost prins de polițiști în timp ce încerca să vândă, într-o piață din Ploiești, țigări netimbrate și fără acte de proveniență. Este criză și nu sunt bani, dar viciul trebuie întreținut. Cum țigările sunt scumpe, e mult mai avantajos să cumperi din piață, pachete netimbrate, dar dacă pentru cumpărători acest lucru e un câștig, pentru comercianți nu întotdeauna o tranzacție se...
În Câmpina a fost, iniţial, o piaţă cu tarabe din tablă, cu acoperişuri din celofane. O imagine nedemnă de un municipiu. Apoi a fost construită o piaţă nouă, unde comercianţii îşi pot vinde marfa în condiţii civilizate. Şi, pentru a veni în sprijinul lor, dar şi al cumpărătorilor, conducerea pieţei a luat decizia de a monta și un sistem de climatizare. „Într-un final am...
De ceva timp, persoanele care comercializează produse în Piaţa Centrală din Câmpina au fost anunţate că va avea loc o licitaţie în vederea ocupării locurilor și spiritele s-au încins când aceasta a avut loc. „Poate mulți câmpineni nu știu, dar în momentul în care s-a dat în folosință Hala Centrală, corpul C1, s-a considerat că este oportun ca tuturor comercianților care erau vechi în...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co