Deşi suntem în criză, se mai găsesc, totuşi, resurse pentru dezvoltarea turismului în staţiunile de pe Valea Prahovei. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eduard Halvig, şi primarul staţiunii Sinaia, Vlad Oprea, au semnat un contract de finanţare a proiectului “Dezvoltarea domeniului schiabil Sinaia-Perla Carpaţilor – realizare instalaţie de zăpadă artificială în Valea Soarelui”. Astfel, în zona Valea Soarelui se va realiza o instalaţie de...
Evidenţele serviciului Salvamont din Predeal scot la iveală cifre înspăimântăroare. Peste 400 de accidentări au avut loc până acum pe pârtiile din staţiune, iar majoritatea s-au produs la şăniuş. În zadar încearcă salvatorii să-i convingă pe turişti să respecte regulile şi să alunece pe derdeluş cu grijă, fără viteză. Majoritatea oaspeţilor sunt puşi pe distracţie, nu ţin cont de sfaturi şi ajung la spital,...
Gerul are şi părţile lui bune. Tunurile de zăpadă au funcţionat în ultimele zile şi au îngroşat substanţial stratul de zăpadă de pe pârtiile de la munte. Temperaturile scăzute de până la –19 grade Celsius au permis funcţionarea instalaţiilor de zăpadă artificială din staţiuni, iar în weekend s-a schiat în condiţii excelente. Administratorii domeniilor schiabile au muncit de zor, atât ziua cât şi noapte,...
Pârtiile s-au deschis la munte, iar pasionaţii sporturilor de iarnă au testat deja omătul. Aflaţi însă, că sporturile de iarnă nu sunt însă, pentru toate buzunarele. În timp ce românii cu un buget mic, preferă să vină rar pe pârtii şi să închirieze un echipament mai ieftin, cei cu dare de mână, dau mii de euro pe clăpari, schiuri, beţe, cască şi costum. „Mi-am...
Tot mai mulţi români, cu dare de mână, îşi petrec vacanţele de iarnă în staţiuni celebre din Austria, Elveţia, Franţa sau Italia, iar principala atracţie o reprezintă pârtiile. Pentru a învăţa corect tainele acestui sport sau pentru a se perfecţiona, ei apelează tot la serviciile monitorilor din România. Pentru pasionaţii schiului, un concediu perfect, presupune alegerea unei staţiuni montane în care condiţiile pentru aceste...
Investiţiile pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European au intrat în linie dreaptă la Sinaia, iar la sfârşitul acestui an, mai multe obiective vor fi inaugurate. Staţiunea a făcut progrese mari în realizarea infrastructurii necesare Jocurilor Olimpice pentru Juniori, din 2013, iar în iarnă, turiştii vor avea noi alternative pentru practicarea sporturilor de sezon. Pe munte va funcţiona un nou telescaun, care este amplasat în...
Pârtii noi pentru sporturile de iarnă şi condiţii asemănătoare cu staţiunile din Austria sau Elveţia. Aşa se laudă autorităţile de pe Valea Prahovei, care ne garantează că aceste obiective vor fi gata în maxim doi ani. În Buşteni se lucrează la foc continuu pentru realizarea a două noi pârtii, una pentru începători şi cealaltă de snowboard. Mărirea domeniului schiabil din staţiune deja a început,...
În Sinaia, pârtiile de schi, se pregintă într-o stare perfectă de funcţionare, aşa că amatorii sporturilor de iarnă sunt invitaţi să petreacă Sărbătorile Pascale pe omăt. Administratorii spun că stratul de zăpadă măsoară 35 de centimetri şi zăpada va rezista cel puţin o săptămână. Schiorii care au ajuns în Valea Dorului, s-au bucurat de condiţii mai bune decât în plină iarnă, iar sportivii au...
Reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS) au urcat pe munte, la Cota 2000, pentru a vedea domeniul schiabil. În perspectiva Festivalului Olimpic al Tineretului European, o comisie internațională a venit pe Valea Prahovei, săptămâna trecută, pentru a inspecta pârtiile de schi, ce trebuie să se prezinte la un nivel ridicat. Veştile sunt bune. Inspectorii FIS au rămas impresionaţi şi urmează să îşi dea avizul....
Împătimiţii sporturilor de iarnă au luat cu asalt pârtiile de pe Valea Prahovei. La Cota 2000 din Sinaia, turiştii au găsit zăpadă numai bună de schi, ce depăşeşte un metru şi jumătate. Administatorii pârtiilor au muncit zi şi noapte pentru ca schiorii şi snowboarde-rii să aibă parte de condiţii excelente pe toate pârtiile. Salvamontiştii şi jandarmii montani sunt şi ei prezenţi printre împătimiţii sporturilor...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co