Odată cu încălzirea vremii, traseele turistice din masivul Bucegi au fost luate cu asalt de iubitorii muntelui. Profitând de zilele fără ploaie, turiştii, majoritatea studenţi, nu au mai ţinut cont că se află în plină sesiune şi au urcat pe creste pentru a se relaxa. Ei spun că traseele se află în stare bună, chiar dacă sezonul ploilor abia a trecut. “Mi-am dat seama...
Dacă vreţi să vă bucuraţi de soare şi să vă simţiţi bine în timpul liber, destinaţia perfectă pentru concediu este aproape de casă, la Telega. Complexul amenajat în jurul lacului cu apă sărată vă oferă condiţii foarte bune. Multe persoane de toate vârstele lasă de-o parte marea şi petrec câteva zile bune în mijlocul naturii. Plaja este amenajată pentru cine vrea să profite de...
„Condiţiile meteo nefavorabile ne obligă să atragem atenţia persoanelor care vor să ajungă pe platoul Bucegi că pe munte, vântul suflă cu putere, viscoleşte zăpada, vizibilitatea este redusă şi există şi un risc mare de producere a avalanşelor. Chiar şi cei care vor ajunge cu telecabina sunt sfătuiţi să fie echipaţi cu bocanci, haine călduroase şi impermeabile şi să nu părăsească traseele marcate, deoarece...
Gerul are şi părţile lui bune. Tunurile de zăpadă au funcţionat în ultimele zile şi au îngroşat substanţial stratul de zăpadă de pe pârtiile de la munte. Temperaturile scăzute de până la –19 grade Celsius au permis funcţionarea instalaţiilor de zăpadă artificială din staţiuni, iar în weekend s-a schiat în condiţii excelente. Administratorii domeniilor schiabile au muncit de zor, atât ziua cât şi noapte,...
Miros insuportabil, tencuială care pică de pe pereţi, gândaci în pod şi balustrade scorojite. Aşa arată locuinţele de pe strada Prundului din Sinaia. Cetăţenii care locuiesc aici sunt nemulţumiţi de condiţiile jalnice în care sunt nevoiţi să trăiască. Oamenii spun că administraţia locală deţine imobilele, însă nu se preocupă de ele aşa cum ar trebui. Plătesc într-adevăr o chirie modică pe lună, dar spun...
Proiectul destinat siguranţei pietonilor şi a îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie de pe DN1 s-a împotmolit, încă o dată, în zona stațiunii Sinaia. Planul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prevede realizarea a trei pasarele pentru pietoni, în zona Mefin, la Colegiul Mihail Cantacuzino şi la halta din staţiune. Numai că, acestea trebuia date în folosinţă încă din 2003, iar investiţia nu a fost...
Gruparea Astra Ploiești are o misiune extrem de dificilă în perspectiva viitoarei etape de campionat. Pe de-o parte, condițiile meteorologice dau mari bătăi de cap organizatorilor, iar pe de alta, jocul este unul foarte important și se anunță foarte greu, după cum a declarat antrenorul principal Nicolo Napoli. Condițiile de disputare a meciului pe arena din cartierul 9 Mai vor fi asigurate și cu...
Cota 2000 din Sinaia vă așteaptă cu o zăpadă perfectă pentru schiat. Mii de amatori ai sporturilor de iarnă au luat cu asalt pârtiile de altitudine şi au petrecut sfârşitul de săptămână pe omăt. A nins fără încetare, iar acum stratul de zăpadă este numai bun pentru practicarea sporturilor specifice și instalaţiile de transport pe cablu sunt luate cu asalt. Calendaristic, primăvara ar fi...
Patru proprietari de câini agresivi au fost amendați, la Câmpina, în urma unui control efectuat de polițiști. Agenții Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiul Câmpina au verificat, săptămâna trecută, modul în care sunt respectate prevederile OUG nr. 55/30 aprilie 2002, care reglementează deținerea câinilor considerați agresivi. Acțiunea a dovedit că lucrurile nu stau foarte bine pe tren. „În urma acţiunii au fost...
Zăpada căzută asupra judeţului face deliciul pasionaţilor de sporturi de iarnă, ultimele zile fiind cu adevărat de poveste pentru ei. Sute de turişti au luat cu asalt, în week-end, pârtiile din Sinaia şi distracţia a continuat şi la început de săptămână, în urma zăpezii căzute în zona montană a judeţului. La Cota 2000, zăpada este excelentă pentru practicarea sporturilor de iarnă. Administratorii domeniului schiabil...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co