Câinii agresivi deţinuţi în condiţii ilegale
Patru proprietari de câini agresivi au fost amendați, la Câmpina, în urma unui control efectuat de polițiști.
Agenții Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiul Câmpina au verificat, săptămâna trecută, modul în care sunt respectate prevederile OUG nr. 55/30 aprilie 2002, care reglementează deținerea câinilor considerați agresivi. Acțiunea a dovedit că lucrurile nu stau foarte bine pe tren. „În urma acţiunii au fost depistate patru persoane care deţin astfel de câini şi care au încălcat prevederile legii. Din acest motiv au fost sancţionaţi. Vreau să atrag atenţia că cea mai mică amendă este de 500 de lei şi că astfel de acţiuni se vor mai repeta şi în perioada următoare”, a declarat agentul de proximitate Gabriel Bercaru.
În conformitate
Există, însă, şi proprietari de câini consideraţi periculoşi sau violenţi, care cunosc obligațiile pe care le impune legislația. Chiar dacă patrupedele lor sunt bine dresate, nu riscă nimic şi fac tot posibilul ca nimeni să nu aibă de suferit. „Cunosc prevederile legale în ceea ce priveşte rasele de câini periculoase. Am un Pit Bull, este înregistrat la Asociaţia Chinologică, la Poliţie, şi îi sfătuiesc pe toţi cei care deţin astfel de câini să facă acelaşi lucru”, a spus Radu Ionuț Robert, un proprietar câmpinean de patruped considerat periculos. Poliţiştii din localitate au de gând ca, în curând, să dea publicității un material prin care să-i informeze pe cetăţeni, încă o dată, care sunt rasele de câini care trebuie să fie înregistrate la poliţie. Conform legislației, prin câini agresivi se înţelege orice câine care, fără să fie provocat, muşcă sau atacă persoane ori animale domestice în locuri publice sau private, respectiv orice câine care participă la lupte între câini sau care a fost antrenat în acest scop. R. N.