Construcţii de autor: ELIE RADU
Elie Radu (1853-1931), inginer constructor de poduri şi şosele, pedagog şi academician, este o figură luminoasă a începutului ingineriei construcţiilor la noi în ţară. Pentru a putea aprecia corect activitatea ing. Elie Radu, ea trebuie corelată cu situaţia României în anii ce au urmat imediat după dobândirea independenţei de stat, perioadă în care, ca o reacţie la îndelungata dominaţie străină, se simţea în mai toate domeniile nevoia unei înnoiri profunde. În special lipsa acută de drumuri, de poduri şi de căi ferate, îngreunau mult-aşteptatul progres al ţării.
După absolvirea Şcolii Politehnice din Bruxelles, se întoarce în ţară unde debutează în 1877 ca inginer în serviciul Ministerului Lucrărilor Publice. După Marea Unire cu Transilvania, Elie Radu a contribuit la construirea şoselelor transcarpatice (în total peste 1000 km de drumuri printre care şi Sinaia-Moroieni), a construit 650 km de căi ferate după concepţii proprii (printre care amintim şi participarea sa, împreună cu Anghel Saligny la realizarea liniei ferate Ploieşti-Predeal). Tot lui i se mai datorează: proiectarea şi realizarea a numeroase poduri din beton armat şi tabliere metalice (totalizând cca. 20 km lungime), construirea a 60 de clădiri de gări precum şi alimentările cu apă ale mai multor oraşe din ţară (printre care şi Sinaia, unde a proiectat şi sistemul de canalizare). Într-un moment de criză, când în Europa se prăbuşiseră construcţii mari din beton, a fost un promotor al folosirii betonului armat în construcţiile civile sau publice (unde a insistat ca planşeele din lemn să fie înlocuite cu cele din beton armat) şi în construcţiile de drumuri şi poduri. În 1923, când a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani şi 45 de ani de activitate, atunci când i s-a cerut să vorbească, Elie Radu a spus: ”nu-mi cereţi să vă ţin discursuri, ca să vă arăt că ştiu să vorbesc, daţi-mi mai bine o planşetă, o riglă şi un echer pentru a vă face un proiect”. Trei ani mai târziu, în şedinţa din 5 iunie 1926, ca răsplată pentru întreaga sa activitate, este ales membru de onoare al Academiei Române.
Legat de activitatea lui Elie Radu din Sinaia, am amintit deja de sistemele de alimentare cu apă şi de canalizare ale oraşului şi de participarea la realizarea liniei ferate Ploieşti-Predeal. În afară de acestea, uitate prin Sinaia, se mai află câteva realizări remarcabile cum ar fi: podul de peste pârâul Izvorul Dorului de pe drumul spre Moroieni, rezervorul de apă de pe Furnica sau barajul şi uzina hidroelectrică de pe râul Prahova. Aceasta din urmă a fost construită începând cu anul 1898 de antrepriza Rosazza, după planurile ing. Elie Radu, pe un teren concesionat cu titlu gratuit de către Eforia Spitalelor Civile. Cele 4 grupuri (formate din turbine Voeth şi generatoare LachMeyer, 3 dintre ele montate în 1899 iar ultimul în 1901) cu o putere instalată totală de 1Mw, produceau iniţial curent în sistem insularizat, doar pentru localitatea Sinaia. Turbinele care funcţionează şi astăzi, sunt antrenate de apa râului Prahova, stocată în spatele unui baraj (cca.15.000 mc.) executat de firma E. Wolff în 1889, prevăzut cu 5 stavile şi două grătare (unul rar şi unul des) pentru plutitori. Apa acumulată este dirijată spre uzină pe un canal pietruit în formă de potcoavă şi are o cădere de 17 m. Prin grija şi strădania unor inimoşi patrioţi, azi, clădirea complet renovată acum 14 ani, a devenit muzeu, un muzeu viu, inedit şi funcţional, mărturie a trăiniciei lucrului bine făcut şi a geniului ingineresc românesc.
Câţi dintre turişti ştiu sau pot afla de existenţa acestei minuni? Dar oare câţi sinăieni cunosc sau au vizitat acest obiectiv? Când a avut loc aici ultima excursie organizată de vreo şcoală din zonă? Nimic în Sinaia nu aminteşte de marele inginer român; niciun nume de stradă, niciun panou în vreun centru cultural, niciun text prin vreun pliant de prezentare, nici o bulină pe vreo hartă turistică. ”Pedeapsă” nemeritată şi grea, pe care acest uriaş al ingineriei româneşti a primit-o de la poporul pe care
l-a slujit şi pe care l-a ajutat să prospere a fost… uitarea.
P.S. Chiar în ziua în care, prin amabilitatea dl. Calotă, culegeam de la faţa locului informaţii pentru articolul meu, un grup de tineri studenti de la facultatea de Energetică a Institutului Politehnic Bucureşti, condus de profesorii lor, erau în vizită la vechea uzină hidroelectrică din Sinaia. Poate că nu e chiar totul pierdut! arh. Nicolae Dan MANEA