Cel mai sigur şi simplu mod să rezolvi o problemă sau să ieşi dintr-o anumita situaţie este să foloseşti lucrurile pe care le ai la îndemână. Vorbind, deci, despre construcţii în zone de munte, materialele pe care le ai, în mod evident, la îndemână şi din belşug sunt piatra şi lemnul. Este raţional să foloseşti materiale locale în primul rând datorită costului mai redus, fiindcă ele se procura uşor, se prelucrează pe loc şi nu trebuie transportate şi, pe urmă, datorită aspectului natural care ajuta clădirea rezultata să se integreze la modul firesc în cadrul natural.
Piatra este un material dur, greu, rezistent la factorii climatici specifici şi care poate suporta încărcări mari. În acelaşi timp, ea e un material natural, frumos, expresiv şi, prelucrată cu măiestrie, poate lua forme artistice sau se poate transforma în elegante elemente decorative: brâuri, ancadramente, bolţi, socluri, scări. La vechile clădiri ale Sinaiei, piatra a fost folosită intens atât pentru fundaţii sau pereţi, cât şi pentru anumite elemente decorative. Piatra a fost de asemenea utilizată pentru pavajul drumurilor, pentru borduri, pentru zidurile de sprijin, la regularizarea albiilor pâraielor, dar şi la vechile poduri.

Piatra se poate exploata din cariere sau se extrage din albiile râurilor. Piatra de carieră este colţuroasa şi uniformă ca textură şi culoare, aici putând fi incluse şi pietrele naturale nobile: marmura, travertinul, granitul. Piatra de râu este rotunjită şi are diverse culori şi structuri, ea fiind preferată de meşteri pentru diversitatea aspectului şi utilizată cu precădere la elemente constructive aparente. În ciuda anumitor inconveniente ale ei: grosimi mari ale pereţilor, izolarea termică proastă, dificultatea manevrării şi a prelucrării manuale, piatra a fost şi este folosită intens în construcţii, atât în stare brută, cât şi prelucrată în diferite forme sau grade de finisare. Meşteşugul prelucrării pietrei era o meserie de familie ale cârei taine se transmiteau direct, din generaţie în generaţie. Valea superioară a Prahovei a adăpostit multă vreme atât resursele materiale, cât şi meşterii capabili să le valorifice. Făcute parcă să reziste vremii, vechile clădiri din piatră etalează o inegalabilă nobleţe şi se impun prin subtilitatea contrastului dintre masivitate şi eleganţă, dintre stadiul brut şi rafinamentul prelucrării. Deşi pare indestructibilă, piatra are însă şi ea ”slăbiciunile” ei: eroziunea, umezeala şi ciclurile de îngheţ-dezgheţ. Ca să înţelegem asta, este suficient să ne uitam mai atent la nisipul de pe malul unei ape, adică la rezultatul final al procesului continuu de uzură şi transformare a pietrei în contact cu factorii naturali de mediu şi desigur, cu timpul. Nisipul pe care îl vedeţi, a fost cândva un munte.
În zilele noastre, economia de piaţă, presiunea imobiliara şi dezechilibrarea raportului dintre cerere şi ofertă, au efecte vizibile şi atunci când vine vorba de materiale de construcţii. Piatra, cea adevărată, a fost exploatată excesiv, s-a rărit şi, prin urmare, preţul ei a crescut. Piaţa a fost invadată de surogate de piatră, mă refer la acele plăci subţiri de şist, dar şi de pseudo-meşteri, intraţi în concurenţa neloială cu pietrarii adevăraţi. Comercializarea şi punerea în operă a pietrei, la care, nu-i aşa, ca şi în multe alte domenii, ne pricepem cu toţii, s-a transformat dintr-o meserie respectabilă, într-o afacere profitabilă. Banul a înlocuit respectul şi cantitatea a luat locul calităţii. Rezultatele acestui regretabil compromis se văd astăzi, atunci când acea aţă -zisă ”piatră” se exfoliază sau crapă, când ne sar în ochi placaje de piatră lăcuite, cu rosturi colorate sau cele tip ”mozaic”, când vedem marmura sau granitul îngrămădite cu opulenţă pe faţadele clădirilor noi şi chiar şi atunci când acoperim sau înlocuim vechiul pavaj din piatră cu asfalt, zidurile de sprijin, dar şi bordurile de piatră cu cele din beton. Încă nu s-a gândit nimeni să înlocuim şi muntele cu altceva!? arh. Nicolae Dan MANEA