Comparaţii: MATERIALE LOCALE: lemnul
Vorbeam despre construcţiile din zonele de munte şi despre materialele tradiţionale locale pe care le ai în mod evident la îndemână şi din belşug, amintind aici piatra şi lemnul. Şi dacă piatra, prin natura ei robustă, ne impune sentimentul de trăinicie, lemnul se află la celalalt pol, mult mai apropiat de natura noastră umană, prin căldura, maleabilitatea şi frumuseţea lui naturală. Atunci când sunt utilizate la construcţiile montane, piatra şi lemnul se completează reciproc: piatra asigură stabilitatea şi durabilitatea pereţilor şi a fundaţiilor, iar lemnul compune planşeele, acoperişul şi îmbracă şi casa cu frumoase balcoane, prispe sau terase. O construcţie din piatra te striveşte prin masivitate şi duritatea aspectului. O construcţie din lemn ni se pare uşoară şi fragilă. Împreună însă, piatra şi lemnul, dau o combinaţie perfectă, o reţetă de succes folosită pretutindeni, atât de arhitecţi cât şi de meşterii locali. La clădirile vechi din Sinaia, lemnul a fost folosit şi ca element structural la pereţi, planşee, acoperişuri, balcoane sau verande, dar şi ca element decorativ la streşini, balustrade şi frontoane. Lemnul este, de asemenea, utilizat pentru garduri, podeţe, jardiniere, obloane şi, desigur, pentru uşi şi ferestre.
Răşinoasele constituie cea mai des utilizată esenţă de lemn, la construcţiile de la munte: brad, molid, larice (zada) sau pin. Structura lor internă, o serie de tuburi concentrice reprezentate în tăietura de inelele de creştere anuala, face din răşinoase un redutabil material de construcţii ce poate suporta greutăţi însemnate şi rezistă în acelaşi timp cu succes la încovoiere. Cu cât clima este mai aspră, copacul va creşte mai greu, fibra lui e mai densă şi lemnul mai rezistent.
Lemnul are şi alte calităţi deosebite: când e uscat este uşor, se poate prefabrica şi deci se poate transporta sau manevra simplu, este uşor de prelucrat chiar şi cu unelte rudimentare şi poate fi îmbinat pe loc, este un material cald şi plăcut la atingere, este un material natural, care se poate regenera şi e un bun izolator termic, casele din lemn masiv, în afară de faptul că degajă un miros frumos, sunt răcoroase vara şi călduroase pe timp de iarnă. Lemnul are însă şi două slăbiciuni, paradoxal opuse: apa şi focul. Deşi este un material combustibil, fiind folosit în sobe pentru încălzire, lemnul utilizat în construcţii se poate trata (ignifugare), caz în care riscul apariţiei unui incendiu se datorează de obicei doar neglijenţei la realizarea instalaţiilor electrice sau a sistemelor de încălzire. Lemnul folosit la exterior, care se udă după o ploaie, dar care are posibilitatea să se usuce după asta, prin ventilare sau prin căldura solară, nu are nici un fel de probleme, putând repeta acest ciclu la nesfârşit. Doar atunci când apa acumulată nu are posibilitatea să fie eliminată şi stagnează, ea produce nu doar putrezirea în timp a lemnului, ci creează şi un microclimat favorabil dezvoltării de ciuperci sau insecte specifice, care accelerează la rândul lor procesul de degradare, în acest caz, ireversibil. Şi pentru astfel de situaţii există tratamente dedicate, menite să diminueze toate aceste riscuri.
Lemnul pentru construcţii se obţine prin exploatarea raţională a pădurilor. Prelucrarea şi tăierea lemnului constituie o artă şi o ştiinţă în sine. Lemnul se taie iarna, atunci când conţine puţină sevă, fiind mai uşor de uscat şi când zăpada din pădure uşurează mult transportul. Debitarea unui trunchi este, sau ar trebui să fie, o operaţiune extrem de riguroasă, asemănătoare, dacă vreţi, cu tranşarea unei carcase de porc. Scândurile se scot dintr-o anumită zonă a trunchiului, dintr-o alta se scot grinzile şi din cu totul altă parte se debitează stâlpii. Cererea exagerată de lemn pentru construcţii, în afara imenselor găuri negre produse în pădurile ţării, a dus şi la ignorarea cu bună ştiinţă acestor reguli tradiţionale, iar consecinţele se văd clar: scândurile se curbează, din cauza uscării forţate, grinzile crapă, iar stâlpii se răsucesc. Şi, pentru toate astea, nu e de vină lemnul, ci doar ignoranţa omului.
Lemnul este un material viu şi rămâne aşa până se transformă în fum sau ţărâna. Pe tot parcursul vieţii lui, va reacţiona la diverşi factori externi: la umezeală, la căldură sau la lovituri. Când intri în contact cu lemnul, ar trebui să îl tratezi ca pe o fiinţă. Când îl loveşti, îl ciopleşti fără rost sau îl rupi aiurea, gândeşte-te la ce simţi atunci când te tai la un deget. Când îl risipeşti, lăsându-l să putrezească în pădure sau în curte, gândeşte-te cum ar fi ca, mâine, să nu mai ai ce mânca sau unde dormi. Atunci când însă îl cureţi cu grijă e ca şi cum te-ai spăla pe faţă, iar când îl vopseşti, gândeşte-te ce bine ţi-ar prinde şi ţie o pelerină pe timp de ploaie. arh. Nicolae Dan MANEA