Vorbeam despre construcţiile din zonele de munte şi despre materialele tradiţionale locale pe care le ai în mod evident la îndemână şi din belşug, amintind aici piatra şi lemnul. Şi dacă piatra, prin natura ei robustă, ne impune sentimentul de trăinicie, lemnul se află la celalalt pol, mult mai apropiat de natura noastră umană, prin căldura, maleabilitatea şi frumuseţea lui naturală. Atunci când sunt...
Cel mai sigur şi simplu mod să rezolvi o problemă sau să ieşi dintr-o anumita situaţie este să foloseşti lucrurile pe care le ai la îndemână. Vorbind, deci, despre construcţii în zone de munte, materialele pe care le ai, în mod evident, la îndemână şi din belşug sunt piatra şi lemnul. Este raţional să foloseşti materiale locale în primul rând datorită costului mai redus,...
COMPARAŢIE: examinare a două lucruri, fiinţe sau fenomene, făcută cu scopul de a stabilii asemănările şi deosebirile între ele. Figura de stil care constă în alăturarea a două obiecte, acţiuni, personaje, pe baza unor însuşiri comune (DEX). Vine deci, o vreme când e bine să ne oprim din goana de zi cu zi, aşa, ca să ne tragem puţin sufletul şi în linişte, să...
Aţi fi tentaţi să spuneţi că, despre anexele gospodăreşti, nu merită să vorbim. Ele sunt în general construcţii simple, realizate din tot felul de materiale, dosite în fundul curţii, în care înghesuim lucrurile scoase din casă, devenite nefolositoare. În cadrul gospodăriei tradiţionale româneşti, aceste anexe, adică grajdul vitelor, fanarul, hambarul, beciul sau adăpostul pentru căruţă aveau însă un rol bine determinat. Ele erau legate...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co