Aţi fi tentaţi să spuneţi că, despre anexele gospodăreşti, nu merită să vorbim. Ele sunt în general construcţii simple, realizate din tot felul de materiale, dosite în fundul curţii, în care înghesuim lucrurile scoase din casă, devenite nefolositoare. În cadrul gospodăriei tradiţionale româneşti, aceste anexe, adică grajdul vitelor, fanarul, hambarul, beciul sau adăpostul pentru căruţă aveau însă un rol bine determinat. Ele erau legate de activitatea de zi cu zi care, la rândul ei era legată de nobila muncă a pământului. Foarte mulţi oameni au părăsit însă satul şi ajunşi la oraş, nu au mai putut creşte animale sau cultiva pământul. Obiceiul cu anexele din gospodărie s-a păstrat însă şi azi, fiecare gospodar îşi ridică în fundul curţii, din te miri ce, o magazie în care îngrămădeşte tot ce-i prisoseşte sau nu-i mai trebuie, adică tot ceea ce nu-i vine să arunce. Ideea este atât de profund înrădăcinată încât, chiar şi atunci când vorbim despre blocuri de locuinţe colective, în apropierea unora găsim şi astăzi magazii, coteţe sau tot felul de alte acareturi. Fiind considerate ca nişte construcţii secundare, pe fondul unui vacuum de reglementare specifică, nu există nici un fel de interes pentru aspectul lor exterior sau pentru respectarea procedurilor legale de execuţie (şi aceste anexe trebuiesc autorizate). De fapt, nu mai există acest interes pentru că, lucrurile nu au stat mereu aşa.
Un garaj spre exemplu, este un tip de anexă foarte util şi prin urmare des întâlnit. Sunt diverse soluţii de realizare a unei astfel de construcţii de la copertine proptite în stâlpi din lemn până la clădiri solide, unele din ele chiar etajate. Ceea ce trebuie remarcat, este faptul că o astfel de construcţie este legată funcţional de drumul de acces carosabil, fiind de cele mai multe ori plasată la limita dinspre stradă a proprietăţii, devenind din acest motiv un element extrem de vizibil. Sesizând acest lucru, la vilele vechi din Sinaia, arhitecţii au transformat garajele în mici bijuterii, tratându-le cu acelaşi interes, folosind aceleaşi materiale nobile şi aceleaşi detalii constructive ca şi pentru locuinţa de bază. În cazul pe care vi-l prezint, construcţia garajului a căpătat o formă specific montană prin amplasare deasupra a unei modeste locuinţe din lemn pentru şofer. Pornind de la aceste fapte putem face două observaţii: pentru a fi frumoasă sau bine făcută, o construcţie (orice fel de construcţie) nu trebuie să fie implicit şi mare sau amplasată în centrul oraşului; iar cu privire la legalitatea şi aspectul de improvizaţie al multor anexe apărute ciorchine prin coclaurile Sinăii, o campanie publică locală de tipul: ”spaţii verzi în locul anexelor ilegale” ar putea fi o soluţie binevenită pentru aceste vremuri noi.

Putem afirma lucruri asemănătoare şi despre alte tipuri de clădiri anexă, mă refer de pildă la posturile de transformare electrice. În imaginile de mai jos vă prezint o foarte modernă soluţie modulară tipizată, uşor de transportat şi montat şi în acelaşi timp extrem de nepotrivită într-un cadru natural special, alături de o construcţie din piatră despre care poţi crede orice, numai că este o construcţie industrială (tot un post electric de transformare) nu. Sunt şase astfel de posturi de transformare în Sinaia, toate realizate de un mare arhitect: Duiliu Marcu. Trebuie nu doar remarcat ci şi apreciat faptul că acest arhitect care realiza, în Bucureşti clădiri importante cum ar fi Ministerul Transporturilor de la Gara de Nord sau sediul Consiliului de Miniştrii iar în Sinaia clădirea noii Gări Regale, a avut disponibilitatea, inspiraţia şi răbdarea de a face aceste excepţionale proiecte, aparent banale şi neînsemnate, pentru câteva anoste posturi electrice de transformare. Şi dacă noile posturi de transformare, care îşi pot găsi bine locul în incinta unei organizări de şantier, se bazează pe principiul repetitivităţii şi al tipizării, Duiliu Marcu a gândit exact invers, individualizând fiecare astfel de clădire prin adaptarea ei la locul în care este amplasată. A făcut acest efort nu doar din respect faţă de profesie ci şi pentru că era vorba de o staţiune turistică importantă. Toate aceste bijuterii de arhitectură zac în cea mai mare parte abandonate atât de proprietar cât şi de oraşul staţiune, şi aşteaptă răbdătoare binemeritata includere pe lista monumentelor patrimoniului naţional. arh. Nicolae Dan MANEA