Actualitate

Vor ce le este permis!

Plătesc taxe şi impozite ca orice om normal, şi se aşteaptă ca şi statul să le dea ceva înapoi… ca, de exemplu, un drum de acces către casele pentru care plătesc bani buni. Şi pentru maşinile pe care le rup în două de fiecare dată când încearcă să ajungă acasă.

49 de suflete, din cartierul Podişoare al satului Lunca Mare, s-au hotărât că este timpul să vorbească. După ce, în mai multe rânduri, au cerut sprijinul Primăriei din Şotrile, în speranţa că drumul care duce către casele lor va fi reparat, au apelat la presă, pentru a face auzit într-un judeţ întreg ceea ce au de spus. Oamenii se văd nevoiţi să-şi lase maşinile la mare distanţă de casă. Asta pentru că s-au săturat să ajungă din ce în ce mai des la un service. Mai mult, cei din Lunca Mare, cartierul Podişoare, se gândesc şi la posibilitatea ca, într-o bună zi, să fie nevoie de o salvare sau de o autospecială de la pompieri. Plătesc taxe şi impozite, ca toţi ceilalţi. Dar nu pot ajunge la locuinţele lor cu maşinile pentru care plătesc taxele respective. Drumul este impracticabil, cu o singura excepţie: doar ATV-urile pot urca! Mulţi dintre cei care locuiesc în cartierul Podişoare au vorbit de multe ori despre o posibilă rea voinţă. Nu vor asfalt, dar ar vrea ca măcar atunci când merg pe ultimul drum să meargă… pe un drum. În urmă cu câtva timp, au fost făcute unele măsurători pe drumul respectiv. Numai că locuitorii se îndoiesc de calitatea lor, având în vedere că marcajele au fost făcute pe nişte pietre, care pot fi oricând mutate din locul lor. Acum au spus ce aveau de spus şi aşteaptă o reacţie din partea autorităţilor.
(Relu NISTOR)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co