Actualitate

Ţeapă imobiliară de stat

„ANL nu este o instituţie serioasă!” Asta spun în cor 100 de familii din Ploieşti care aşteaptă de doi ani să se mute în casă nouă în blocuri făcute prin ANL. Încă de anul trecut, din noiembrie, ar fi trebuit să treacă pragul noilor locuinţe, dar, în loc de asta, au parte şi acum de discuţii interminabile cu firma constructoare şi de promisiuni din partea reprezentanţilor ANL. Şi asta cu toate că locuinţele sunt făcute din banii lor, cu care tinerii au grijă lună de lună să umple conturile.

Apartamentele sunt departe de a fi gata şi oamenii spun că vor intenta proces ANL-ului. „În 2008, am semnat contractul şi, de atunci, tot aşteptăm să fie gata. Trebuia, iniţial, să ne mutăm în noiembrie 2009, după care ni s-a dat termen sfârşitul lui iunie 2010. Dar acum este sfârşitul lui noiembrie şi noi tot aşteptăm. Plătesc chirie, dar şi creditul pe care l-am făcut pentru a se construi apartamentul. Am vrea şi noi un copil, dar unde să faci când situaţia locativă e incertă. De câte ori l-am întrebat pe constructor, a spus că ANL nu-i dă banii cuveniţi şi nu are cu ce să facă. Ciudat este că eu şi ceilalţi proprietari am virat mereu bani şi, atunci când verificăm contul, sumele au fost trase. Nu ştiu ce să mai cred şi deja iau în considerare posibilitatea de a da în judecată ANL”, a spus Iulian Stanciu, unul dintre proprietari.
În loc să clarifice situaţia, ANL, mandatar cu un comision de 3%,  i-a certat pe oameni că merg pe şantier, deşi nu au acest drept. Tinerii sunt însă, disperaţi pentru că termenul a trecut de mult, iar locuinţele lor sunt făcute de mântuială. Geamurile nu se deschid, pereţii sunt strâmbi şi făcuţi din materiale care se surpă sub paşii lor. „Asta este ceea ce se vrea a fi garsoniera mea, pentru care voi plăti câte 130 de euro pe lună în viitorii 30 de ani. Adică voi ieşi la pensie plătind pentru casa asta. Stau cu chirie momentan şi plătesc pentru asta 500 de lei pe lună. Este deja foarte greu. Şi vin aici şi ce văd? Geamurile nu sunt cele din contract, aproape că nu se deschid, pereţii sunt strâmbi, iar şapa asta, uitaţi-vă şi dumneavoastră… cum se năruie”, spune indignat un alt proprietar, Marian Bârcă. Ceea ce părea o afacere bună, adică garsoniere la 25.000 euro sau 57.000 euro un apartament cu trei camere, s-a transformat într-un coşmar, pentru tinerii deveniţi peste noapte diriginţi de şantier pentru propriile locuinţe.

Opinia constructorului
După mai multe reclamaţii făcute de către proprietari, lucrarea de pe Şoseaua Vestului a fost vizitată de către constructor, însoţit de un reprezentant de la ANL. Lucrările sunt oarecum în termen, spun cei doi domni, pentru că au fost şi perioade de frig în acest an când nu s-a putut lucra. „În contract este prevăzut că nu putem lucra în perioadele cu ger. Aşa că, din acest punct de vedere, noi suntem în termen. Cred că lucrarea se va termina în ianuarie 2011”, spune Gabriel Diaconu, administratorul firmei de construcţie. Reprezentantul ANL, directorul Adalbert Sarkadi, crede că oamenii se vor putea muta abia în martie sau mai şi că întârzierea nu e mare. Cât despre calitatea proastă a lucrărilor, constructorul spune că la preţul acesta doar de atât a putut face. „Ţin să vă spun că aici vorbim de o lucrare la 300 de euro metrul pătrat. Deci şi calitatea este de 300 de euro, nu 1.000. Despre calitate încă nu ar trebui să vorbească proprietarii, ci specialişti care se pricep la asta”, a replicat Diaconu. În această situaţie, proprietarilor nu le rămâne altceva de făcut decât să plătească în continuare atât creditul ipotecar, cât şi chiria locuinţelor în care stau acum şi să se roage la Dumnezeu ca iarna aceasta să nu fie una prea grea. Sau, de ce nu, să se plângă în instanţă de neajunsurile create atât de ANL, cât şi de constructor.  R. E.

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co