Premierul Viorica Dăncilă a adresat o scrisoare președintelui și vicepreședintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker şi respectiv Frans Timmermans, în care afirmă că protestele din 10 august au fost o încercare de dărâmare a guvernului. Potrivit site-ului G4Media.ro, scrisoarea conține și acuzaţii la adresa preşedintelui Klaus Iohannis, căruia i se reproşează faptul că a făcut apel la continuarea protestelor. De asemenea, textul documentului ia apărarea...
Câteva zile, atât mai au la dispoziţie agricultorii prahoveni pentru a depune dosarele la DADR Prahova pentru a putea intra în posesia despăgubirilor oferite de stat celor care au terenuri arabile afectate de seceta din acest an. Până la sfârşitul săptămânii trecute, aproximativ 1.500 de fermieri au depus documentaţia. Unii dintre aceştia, pentru a fi şi mai convingători, au venit la Direcţie cu mostre...
Angajatorii care vor încadra în muncă absolvenţi vor beneficia din partea statului de un stimulent financiar lunar, pentru fiecare elev şi student angajat. Pentru a intra în posesia acestui stimulent financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor. Stimulentul lunar acordat este egal...
Dacă doriţi să deveniţi antreprenori şi nu dispuneţi de fondurile necesare pentru a pune pe picioare o afacere, atunci trebuie să ştiţi că statul român vine cu câteva soluţii. Pentru anul 2012, există şase programe naţionale finanţate de la bugetul de stat, care vin în sprijinul mai multor categorii de antreprenori: tineri întreprinzători, femei care îşi doresc să devină manageri, meşteşugari şi artizani. Cinci...
„ANL nu este o instituţie serioasă!” Asta spun în cor 100 de familii din Ploieşti care aşteaptă de doi ani să se mute în casă nouă în blocuri făcute prin ANL. Încă de anul trecut, din noiembrie, ar fi trebuit să treacă pragul noilor locuinţe, dar, în loc de asta, au parte şi acum de discuţii interminabile cu firma constructoare şi de promisiuni din...
Filiala PSD Câmpina a organizat o nouă conferinţă de presă, unde au participat senatorul Georgică Severin, preşedintele filialei Ion Dragomir, consilierul local şi, totodată, vicepreşedintele Mihaela Neagu-Petrovici, şi Victor Bercăroiu, membru în biroul executiv. Senatorul Georgică Severin a fost în prim-plan, vorbind despre „cea mai mare fraudă din istoria politică a României”, făcând trimitere la modul în care s-a votat în Parlament pe 15...
Anul şcolar începe şi pentru micuţii de la grădiniţă. Dacă, în ceea ce-i priveşte pe bobocii de clasa I, înscrierile se rezolvă mai uşor, la grădiniţă, din lipsa unităţilor care să-i primească pe toţi, mulţi micuţi nu pot fi cuprinşi în sistem. De cele mai multe ori, părinţii preferă grădiniţele cu program prelungit, care sunt mai puţine şi de obicei arhipline. Pentru acest an...
A început vacanţa, iar mulţi părinţi au de gând să le ofere micuţilor cât mai multe oportunităţi de a se distra şi de a trăi o aventură. Taberele de vară sunt cea mai bună variantă, deoarece copiii petrec mult timp în aer liber şi învaţă să socializeze. Oferta pe Valea Prahovei este bogată însă părinţii trebuie să aleagă între stat şi particulari. În staţiunile...
Powered by themekiller.com watchanimeonline.co