Imobiliare Valea Prahovei
Editorial

Ştefan cel Mare şi Boc şiel Mic

În aşa vremuri de mare restrişte, a tăia este verbul de ordine în ţara noastră. Hotărât lucru, nu a mai fost aşa de pronunţabil de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi a războaielor cu turcii. Iată că el revine pe buzele tuturor, dar mai ales pe alor noştri conducători, cu o ciclicitate demnă de cartea istoriei, din care se presupune că ar fi trebuit să învăţăm câte ceva, ca să nu ajungem bătaie de joc.
Numai că, de astă dată, deşi guvernanţii sunt decişi să taie-n carne vie, Alah şi-a făcut treaba şi ienicerii lipsesc din peisaj. Şi pe aici sunt din ce în ce mai puţini cei care mănâncă friptură de porc, dar se taie din salariile bugetarilor, din tot felul de indemnizaţii, din cotele de benzină ale instituţiilor de stat, e decimat personalul din administraţie…, toate astea se întâmplă între noi.
Boc şiel Mic are şi iel Războieniul său. Rotieşti cu două mâini paloşul anticrizî şi izbieşte împriegiur cu o bărbăţii care ar fi făcut Vrânşioaia sî creadî că-i în stari să-i doboari riecordul personal. Sar proşientili ca… pailii la combinî şî mâniosul şî di grabî vărsătoriul di sânji contribuabil nevinovat îşi faşi numărul pânî la capătul cronişii. Îi înscăunat a „n”-a oarî şî pari să uiti că ţara, culmea, nu-i a lui, după cum nu-i nişi a nostrâ, ci a urmaşilor urmaşilor noştri. Adicî a şielor cari în veacul şi va sî vinî vor ave şansa ca măcar strada Războieni din cartierul meu s-o vadî asfaltatî. Restul îi… di Grigore Ureche.Adrian RADULESCU

Imobiliare Valea Prahovei
To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co