Specialişti în infracţiuni economice

Oamenii legii au reuşit să destructureze, în cursul săptămânii trecute, o grupare infracţională specilizată în comiterea de infracţiuni economice.
Poliţiştii au vizat, pentru percheziţii, două locuinţe din Ploieşti şi una din Bucureşti. „Este vorba despre membrii unei grupări infracţionale specilizată în comiterea unor infracţiuni de evaziune fiscală, fraudă pe taxă adăugată şi impozit pe profit. Din investigaţiile poliţiştilor a rezultat faptul că aceşti suspecţi comiteau infracţiunile prin intermediul unor tranzacţii intracomunitare cu materiale de construcţii”, a declarat agentul principal Raluca Brezeanu, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Prahova.
Oamenii legii au stabilit că în cursul anului 2011, prin folosirea succesivă a mai multor societăţi comerciale cu sediul social în judeţul Prahova, suspecţii au derulat operaţiuni comerciale cu bunuri provenite din Bulgaria. Aceştia achiziţionau oţel beton prin mai multe firme controlate de ei, iar ulterior acesta era livrat către beneficiari reali, neevidenţiind în contabilitate aceste operaţiuni, sustrăgându-se astfel de la plata TVA şi a impozitului datorat statului în sumă de 3.277.395 de lei. În scopul ascunderii activităţii infracţionale, suspecţii au cesionat societăţile comerciale către diferite persoane fizice domiciliate în Bucureşti.
Probe adunate
În urma descinderilor, cinci persoane au fost conduse la sediul Poliţiei pentru audieri. Totodată au fost ridicate de la locuinţele acestora laptopuri, unităţi IT, mai multe înscrisuri ce urmează să fie valorificate la probaţiune precum şi alte bunuri susceptibile a proveni din infracţiunile comise. Poliţiştii au reţinut trei persoane, iar în urma percheziţiilor s-a aplicat sechestru asigurator pe bunuri în valoare de aproximativ 80.000 de euro.
Cercetările continuă în vederea stabilirii şi documentării întregii activităţi infracţionale a grupului. Mariana BADEA