Invatamant

Solidaritate între copii

cadouri-centrul-de-plasamenAu preluat funcţia lui Moş Nicolae şi au pornit la drum încărcaţi cu daruri. În prag de sărbători, elevii Şcolii Principesa Maria din Sinaia, le-au făcut o surpriză copiilor de la Centrul de Plasament din staţiune. Tinerii au vrut să-i surprindă pe copii şi să le aducă zâmbetul pe buze. Aşa că, au pus mână de la mână şi au strâns tot felul de daruri pentru prichindei: alimente, haine, jucării şi dulciuri. Şi pentru ca atmosfera să fie de sărbătoare, corul şcolii a pregătit un program artistic de colinde. „Eu le-am adus un cadou şi am donat haine şi jucării. Mi se par nişte copii buni şi vreau să fim prieteni. Sigur voi mai veni în vizită la ei şi cu alte ocazii”, a spus Rebeca Pavel, elevă la Şcoala Principesa Maria. Chipurile micuţilor s-au luminat când au văzut cum una dintre încăperile centrului s-a umplut de cadouri numai pentru ei. Prin aceste întâlniri, profesorii îşi doresc să se lege adevărate  prietenii între elevi şi copiii de la Centrul de Plasament. Fiecare tânăr a donat ce a considerat că poate reprezenta un cadou frumos pentru copii. Prin această iniţiativă elevii au vrut să aducă o rază de lumină în lumea celor mai puţin norocoşi decât ei. „Elevii au vrut să le facă o bucurie şi s-au gândit la aceşti copii. Le-au împărţit dulciuri, jucării şi hăinuţe. Au vrut să le facă o bucurie şi cu această ocazie s-au cunoscut şi s-au împrietenit. Eu îmi doresc din tot sufletul ca ei să rămână prieteni”, a precizat Mihaela Lemnaru, profesoară de religie la Şcoala Principesa Maria. Cadrele didactice de la şcoala Principesa Maria spun că vor mai trece pragul centrului şi cu alte ocazii. În ochii micuţilor s-a putut citi o bucurie imensă pentru frumosul gest de prietenie al elevilor de la instituţia şcolară din staţiune. (Adelina ANEI)

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co