Invatamant

E timpul lui Moş Crăciun

DSCF3161Fiecare dintre noi simte mirosul dulce al sărbătorilor. E vremea colindelor şi a bucuriei. Pentru toţi este un prilej de a simţi căldura din sufletele celor apropiaţi. Dar ce simt cei mici? Cât de mult înseamnă fericirea din ochii unui copil care, fără să cunoască părţi mai puţin plăcute din viaţă, are un singur gând: să stea în braţele lui Moş Crăciun?
„Grupa Fluturaşilor”, de la Grădiniţa Nr. 4 din Câmpina, s-a pregătit mult timp pentru serbarea de iarnă. În faţa părinţilor şi a bunicilor au recitat poezii, au cântat colinde în română şi în engleză şi au păstrat tradiţia dansând în costume populare. Aplauzele le-au adus zâmbetul pe buze şi le-au dat încrederea că Moşul cel bun o să le răsplătească munca. În faţa bradului verde, într-o sală frumos împodobită, s-au auzit numai ţipete de bucurie atunci când… cineva a bătut în geam. Da, era Moş Crăciun! Emoţia domnea peste toţi cei prezenţi, pentru că moşul ascultase poveştile spuse de copii. „Oare îmi va aduce cadoul pe care l-am cerut?”; „Dacă scrisoarea mea s-a pierdut şi Moşul nu mi-a adus păpuşa pe care mi-o doresc atât de mult?” Însă întrebările nu şi-au avut rostul. Copiii au fost foarte cuminţi, ascultători; Moş Crăciun i-a ţinut în braţe, i-a asigurat că întreg anul spiriduşii i-au spus cât de frumos s-a purtat fiecare şi, pentru asta, sacul lui era plin cu surprize. Piticii nu au deschis cadourile, însă curiozitatea lor era foarte mare: „Doamna i-a trimis Moşului o scrisoare în care scrie că vreau o păpuşă. Am spus poezii, am fost cuminte, cred că mi-a adus ce i-am cerut.”; “Am spus poezii şi am cântat. Nu ştiu ce mi-a adus Moşul. Eu mi-am dorit un bebeluş.” Fără îndoială şi sinceritatea a fost mult apreciată: “Eu cred că am primit o păpuşă mare; asta i-am cerut, dar nu am fost prea cuminte. Nu am ascultat-o pe mamaie.”
O serbare pregătită cu micuţii nu este o muncă foarte grea atunci când, ca educator, ai împlinirea sufletească, în urma faptului că eforturile tale de acum se reflectă în personalitatea omului de mai târziu. „Pentru a ne păstra, ca români, identitatea nealterată, încerc să sădesc în inimile micilor «fluturaşi» dragostea pentru tradiţii, obiceiuri şi serbări, să mă bucur de bucuria lor, atunci când sunt… artişti”, a spus Mihaela Bucşeneanu, educatoare.
Spectacolul s-a încheiat cu urările făcute de copii pentru un an mai bun şi, aşa cum se obişnuieşte, aceştia au primit mere şi covrigi. „Reţeta” unei seri reuşite? „Cu copiii se lucrează uşor atunci când îi iubeşti, îi respecţi şi îţi doreşti cu adevărat să le cultivi potenţialul creator”, a adăugat Mihaela Bucşeneanu.
Fericiţi, micuţii i-au urat „noapte bună” moşului, dar nu înainte de a obţine de la el promisiunea că, în scurt timp, îl vor aştepta şi la ei acasă, cu alte surprize, binemeritate.
Moş Crăciun: „Am reuşit să ajung la Câmpina. Serbarea a fost foarte frumoasă, copiii sunt deosebiţi. Cred că eu am avut emoţii mai mari decât au avut ei. Vin şi anul viitor, cu mare plăcere. Crăciun fericit!”
Diana ROMAN

To Top

Powered by themekiller.com watchanimeonline.co